Mormânt vechi de 4 400 de ani, descoperit în Egipt. Ce au găsit înauntru i-a uimit pe arheologi

Un mormânt vechi de peste 4.400 de ani, care i-a aparținut unui preot de rang înalt din Egiptul Antic, a fost descoperit de arheologii egipteni în situl Saqqara, aproape de Cairo, scrie BBC News.

Anunțul privind descoperirea a fost făcut, sâmbătă, de Ministerul Antichităților din Egipt. Oficialii anunță că mormântul îi aparține unui preot pe nume Wahtye și datează din timpul celei de-a V-a dinastii egiptene care a domnit între anii 2500 și 2300 î.e.n.

Mormântul este diferit de tot ce s-a descoperit până acum datorită foarte bunei conservări, a culorilor uimitoare păstrate pe picturile dinăuntru și a sculpturilor intacte descoperite aici.

În interior pot fi văzute picturi în care preotul de rang înalt pentru care a fost ridicat mormântul apare alături de mama sa, de soția sa și cu alți membri ai familiei. În mormânt s-au găsit și statui de mari dimensiuni și colorate ale defunctului și ale altor membri ai familiei sale.

Situl Saqqara, aflat la sud de Cairo, este o vastă necropolă, în care se află celebra piramidă în trepte a faraonului Djoser, prima construită în era faraonică egipteană.

Sursa:Libertatea.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.