Peste 63.400 ţigarete cu timbru de acciză au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din Iaşi, împreună cu inspectorii vamali, în trenul accelerat care circulă pe relaţia Chişinău-Bucureşti. Acestea erau ascunse şi nedeclarate în instalaţia de aer condiţionat a garniturii.
Cazul a avut loc pe 7 februarie., în jurul orei 21.00, când poliţiştii de frontieră au organizat în Punctul de Trecere a Frontierei Iaşi- feroviar o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, pe timpul căreia au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra vagoanelor trenului accelerat 401, care circulă pe relaţia Chişinău-Bucureşti.
În urma controlului, echipa comună de control a descoperit în două vagoane, în locuri special amenajate în instalaţia de aer condiţionat, ascunsă şi nedeclarată, cantitatea de 63.420 de ţigarete de contrabandă de diferite mărci.
Poliţiştii de frontieră au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, faptul că ţigaretele aparţin însoţitorilor celor două vagoane controlate, Dorin R., Timofti S., Oleg P. şi Iulia B., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârsta de 42 de ani, respectiv, 60 de ani.
Conform prevederilor legale a fost dispusă măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 44.292 lei românești, în vederea confiscării, iar persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei.