Iarna se grăbește să își intre în drepturi în România. Cel mai mare strat de zăpadă, respectiv 82 de centimetri, se înregistrează duminică la Vârful Omu, în Munţii Bucegi. Ninge în mai multe zone, iar drumarii au împrăştiat tone de material antiderapant.
Potrivit News.ro, duminică, se circulă îngreunat pe Transfăgărăşan, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă. Pe acest sector de drum, deşi carosabilul este curăţat, din cauza viscolului şi a ceţii vizibilitatea este redusă semnificativ.
Reprezentanţii Centrului Meteorologic Regional ”Transilvania Sud” Sibiu au anunţat, duminică dimineaţă, că cel mai mare strat de zăpadă din ţară, respectiv 82 de centimetri, se înregistrează la Vârful Omu, în Munţii Bucegi. În zonă ninge în continuare şi este ceaţă, iar umiditatea este de 95 la sută.Termometrele arătau, la ora 9.00, minus 6,4 grade Celsius, iar meteorologii anunţă că va ninge în continuare.
De asemenea, strat de zăpadă este şi în Covasna, la Vârful Lăcăuţi. La ora 9.00, când s-au făcut ultimele măsurători, stratul de zăpadă avea 29 de centimetri.
La Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, stratul de zăpadă măsoară 24 de centimetri. Ninge în continuare, este ceaţă, iar mercurul termometrelor a coborât până la minus 3,9 grade Celsius.
În Munţii Cindrel, la Păltiniş, cea mai înaltă staţiune montană din România, sunt doar petice de zăpadă şi s-au înregistrat pe timpul zile temperaturi pozitive, de plus 1,2 grade Celsius.