Accident tragic în Rusia: Un tren a intrat în coliziune cu un autobuz. 19 persoane şi-au pierdut viaţa

Cel puțin 19 oameni și-au pierdut viața vineri dimineața în coliziunea dintre un tren și un autobuz, în centrul Rusiei. Ciocnirea a avut loc în noaptea de 6 octombrie, în apropiere de orașul Vladimir, la circa 190 km est de Moscova.

Din primele informaţii, şoferul autobuzului a ignorat semnalul semaforului şi a încercat să traverseze calea ferată înaintea trenului Sankt Petersburg – Nijni Novgorod.

Din cauza unor defecţiuni tehnice, autobuzul s-a oprit chiar pe  trecerea la nivel cu calea ferată, iar în momentul următor a fost lovit de tren.

Între cei morți în accident se numără și un copil. Cel puțin 15 răniți au fost transportați la spital.