Caz inspirat din scenariul unei telenovele. Un om de afaceri din Iaşi a primit 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce a vrut să afle dacă fosta sa iubită îi este fidelă. Acesta i-a făcut cadou un telefon “meşterit”, care a şi descoperit că femeia nu-i era fidelă.
El a recunoscut toate acuzaţiile în faţa procurorilor, declarând că a spionat-o deoarece voia să se căsătorească cu iubita sa, scrie Ziarul de Iaşi.
Omul de afaceri, care deține o firmă de taximetrie în Iași, a vrut să afle dacă a fost înșelat de fosta sa iubită, cu care voia să se căsătorească în urmă cu câțiva ani. Cătălin Marius Toderașcu i-a făcut cadou tinerei un telefon. Gadgetul avea instalat însă o aplicație prin care intercepta toate apelurile.
Afaceristul a ajuns să fie anchetat, în urma unei investigații desfășurate de procurorii DIICOT din Pitești, împotriva unui individ care vindea softuri de interceptare a comunicațiilor. Printre clienți se număra și Cătălin Marius Toderașcu.
„Am lăsat telefonul mobil în casă, unde a fost văzut de către Ţ.A., care m-a întrebat dacă i-l fac cadou, eu răspunzându-i că intenţionam să îl dau angajaţilor societăţii pe care o administram, însă dacă vrea poate să îl ia. Am ascultat convorbilirile purtate aproximativ o lună, timp în care am constatat că nu îmi este fidelă, şi i-am spus acesteia că i-am interceptat convorbirile telefonice“, a declarat omul de afaceri, potrivit acordului de recunoaştere încheiat cu DIICOT.