Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev şi-a numit soţia în funcţia de prim-vicepreşedinte al ţării, anunţă serviciul de presă al șefului statului azer.
Potrivit Constituției azere, prim-vicepreședintele republicii preia atribuțiile președintelui, în cazul în care acesta nu este în măsură să le exercite.
La 26 septembrie în Azerbaidjan a avut loc un referendum privind modificarea Constituției, în cadrul căruia a fost extins de la cinci la șapte ani mandatul preşedintelui, a fost instituită funcția de prim-vicepreședinte al republicii și a fost redusă vârsta de la care o persoană poate candida la funcția de președinte al țării, dar şi la cea de deputat.
Prima Doamnă a Azerbaidjanului are 52 de ani. Cuplul prezidenţial are două fiice de 20 și 29 de ani, un fiu de 19 ani.