Majoritatea parlamentară a emis un comunicat de presă în care și-a exprimat poziția vizavi de moțiunea de cenzură înaintată de PSRM, PCRM și PLDM, calificând-o drept “demers neserios, demagogic și cinic”.
“Considerăm că acest demers este cinic, pentru că printre semnatarii moțiunii de cenzură se regăsesc deputați care sunt investigați în cazul BEM sau care au fost beneficiari indirecți ai furtului de la această bancă. De asemenea, a critica guvernarea pentru că încearcă să rezolve o problemă generată tocmai de către semnatari ai moțiunii – este o dovadă de demagogie față de populația Republicii Moldova”, se arată în comunicatul de presă.
Aceeași sursă menționează că “Guvernul actual, prin angajarea răspunderii pentru legile adoptate, nu face altceva decât să deblocheze economic țara și să îndeplinească toate angajamentele convenite cu FMI, pentru a porni reformele și a redresa situația din Republica Moldova, pentru a consolida sistemul financiar-bancar, pentru a acoperi găurile produse inclusiv prin implicarea semnatarilor moțiunii”.
“Le reamintim tuturor de faptele deputaților PLDM, înainte ca acest Guvern să fie nevoit să își asume răspunderea. Acești deputați PLDM reprezintă partidul care s-a dovedit că a permis dezastrul de la BEM, administrând în mod direct BEM din 2009 până în 2014, creând schema care a dus la furtul din banca respectivă. Ei reprezintă partidul care își achita, anume din banii BEM, costurile pentru campaniile electorale, pentru arenda sediului PLDM, pentru plata consultanților politici, pentru plata automobilelor deputaților precum M. Ciobanu și V. Pistrinciuc, pentru plata mass-media de partid și jurnaliștilor de casă. Iar în acea perioadă, deputatul PLDM Chiril Lucinschi, care astăzi este investigat penal pentru modul în care și-a finanțat televiziunile sale din banii BEM, nu se gândea nici el la oamenii care vor acoperi furturile lui și ale șefului său de partid.
De asemenea, reamintim de faptele deputaților PSRM și PCRM, înainte ca Guvernul să fie nevoit să își asume răspunderea. Acești parlamentari reprezintă partide ai căror reprezentanți, încă din anul 2005, au stat la baza formării primei scheme prin care s-a început delapidarea BEM, partide care au fost finanțate ani de-a rândul din această schemă frauduloasă. Ei se prefac astăzi că au uitat de faptul că, încă din 2008-2009, au adoptat o decizie analogică cu “Investprivatbank”, punând bazale delapidării BEM, iar persoanele vinovate de acea fraudă așa și au rămas nepedepsite.
Astăzi, constatăm că anume cei care au pus bazele distrugerii BEM, respectiv PCRM și PSRM, și-au dat mâna cu PLDM, cei care mai târziu au furat tot ce mai era de furat din această bancă, iar apoi au prăbușit-o”, se mai arată în comunicat.