Relațiile dintre Republica Moldova și România trebuie să fie pragmatice și să fie resimţite de cetățenii Republicii Moldova şi României, susţine preşedintele Parlamentului Andrian Candu. Totodată, oficialul a precizat că subiectul unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România „cu regret, provoacă dezbinare în societatea din Republica Moldova”.
Astfel, fiind într-o vizită o vizită oficială în România, Andrian Candu, a fost întrebat, după întrevederea cu președintele PSD, Liviu Dragnea, ce crede despre unirea Republicii Moldova cu România.
„E un subiect care a provocat dezbateri şi cu regret provoacă dezbinare în societate în Republica Moldova, luând în considerare şi cei 70 de ani trăiți în Uniunea Sovietică, subiectul Transnistriei, Găgăuziei. Sunt mai multe lucruri care ar provoca anumite elemente de instabilitate. Cert este faptul că relația dintre Republica Moldova și România trebuie să fie pragmatică, cu rezultate ale colaborării. În situația în care se vorbește mai mult despre Unire, dar în realitate se face puțin la nivel practic și cetățenii Republicii Moldova sau cei ai României nu o simt, rămâne doar o vorbă goală”, a declarat el.
La rândul său, Liviu Dragnea a declarat că s-a săturat de limbaj dublu și de demagogia, practicată de foarte mulți ani la acest subiect. Potrivit lui, la momentul actual, eforturile autorităţilor române trebuie să se concentreze pe ajutorul acordat Guvernului de la Chişinău.
„M-am săturat de limbaj dublu și demagogie, practicată de foarte mulți ani. Noi trebuie să arătăm că vrem să ajutăm pe frații noștri de peste Prut, să ajutăm în mod efectiv, să facem viața mai bună în măsura în care putem. După aceea se poate de discutat despre Unire. Nu știu, după un an, doi, zece. Pentru mine ca român este important ca prin munca mea, prin efortul și ajutorul meu să fac viața mai bună pentru cetățenii Republicii Moldova. Restul sunt discuții de campanii și proiecte personale”, a declarat politicianul român.
În context, Liviu Dragnea s-a declarat nemulţumit de faptul că Guvernul Cioloş încă nu a deblocat împrumutul în valoare de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova.
„Am discutat despre situația din RM. Am înțeles nemulțumirea firească pentru faptul că, împrumutul aprobat de noi, de care RM are foarte mare nevoie – 150 milioane euro, este blocat. După mine, este incorectă atitudinea Guvernului. Nu am înțeles nici până astăzi, în mod oficial, de ce Guvernul a blocat ceea ce noi am aprobat”, a precizat oficialul român.