De această părere este Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, William Moser. În contextul primei runde de negocieri în formatul 5+2, în acest an, care va avea loc la Viena, în perioada 27-28 februarie, s-au facut auzite voci că această modalitate de discuţii nu este eficientă pentru soluţionare a diferendului transnistrean şi ar trebui iniţiate de la zero.
Solicitat să se refere la acest subiect, Ambasadorul SUA la Chişinău, William Moser, a menţionat: „Eu nu cred că aceste negocieri trebuie să înceapă de la zero. În ultimii doi am participat la rundele de negocieri care au avut loc, voi participa şi la aceasta din 27 -82 februarie, de la Viena şi constat ca s-a obţinut un anumit progres în cadrul negocierilor. Un exemplu ar fi libera circulaţie a bunurilor în ambele direcţii, obţinută în urma discuţilor. De asemenea, am discutat multe aspecte socio- economice. Au fost relansate mai multe proiecte care erau nefuncţionale la un moment dat. Ştiu că uneori negocierile par a fi fără progres, dar faptul că cele 2 părţi discută – deja este foarte importnat. Or, fără o asemenea modalitate de dialog nu am putea avea nici o speranţă în soluţionarea acestui conflict. În acest context, reiterez că este foarte important ca ambele maluri ale Nistrului să depună eforturi semnificative, să întreprindă acţiuni concrete, care ar reprezenta un compromis real. Şi dacă la negocieri se doreşte găsirea unei limbi comune, trebuie să fim gata pentru compromis”.
De asemenea, diplomantul a menţionat că Republica Moldova va avea în curând regim liberalizat de vize cu UE, iar acest regim este valabil şi pentru cetăţenii din stânga Nistrului, care au paşapoarte biometrice moldoveneşti. „Consider că este o modalitate bună de a unifica părţile. Mai consatt că UE a fost foarte generoasă când a permis extinderea termenului preferinţelor economice existente acum între cele două maluri ale Nistrului până la sfârşitul anul 2015. Astfel, transnistrenii vor beneficia de călătorii şi comerţ, în baza Acordurilor Republicii Moldova cu UE, iar acestea este ceea ce îşi doresc şi ei”, a adăugat acesta.