Negruţă: „Până la sfârşit de an preconizăm o creştere a salariilor de 4-5% ”

Declaraţia aparţine Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, fiind lansată în cadrul unui interviu pentru postul de Radio „Europa Liberă”. Eventuala creşterea salarială se datorează reformelor fiscale întreprinse de executiv în colaborare cu instituţiile internaţionale. „La această etapă remunerarea salarială este în creştere comparativ cu alte state europene, dar nu e suficient”, a menţionat Ministrul Finanţelor.

Negruţă a recunoscut că Serviciul Fiscal are anumite întârzieri la capitolul colectarea plăţilor, lucru datorat îngreunării aplicării politicii fiscale şi a condiţiilor climaterice de la începutul anului care au avut drept consecinţă încetinirea activităţii economice. În acelaşi timp oficialul a declarat că pentru semestrul I al anului curent colectarea impozitelor se preconizează că va fi în creştere cu 500 mln lei în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare