Valeriu Lazăr: Forţa de dezvoltare a turismului rezidă în interiorul ţării

 Forţa de dezvoltare a turismului rezidă în interiorul ţării, iar cu o pondere de 3% din PIB, turismul are şanse şi trebuie să evolueze într-un sector economic de sine stătător. Declaraţia aparţine lui Valeriu Lazăr şi a fost făcută ieri, 13 martie, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Agenţiei Tursimului.

Ministrul a precizat că potenţialul de dezvoltare al sectorului trebuie căutat în turismul intern şi cel receptor, cu toate componentele sale – rutele turistice, infrastructură de cazare şi restaurante, etc. În dezvoltarea turismului urmează a fi pus accentul pe impulsionarea businessului privat şi impunerea unor standarde înalte de calitate a serviciilor prestate.

Potrivit lui Valeriu Lazăr, urmează a fi promovată ospitalitatea moldovenească, dar şi destinaţiile turistice din interiorul ţării. „Cred că majoritatea cetăţenilor Moldovei nu a vizitat sau chiar nu cunoaşte despre existenţa multiplelor destinaţii turistice locale, precum Orheiul vechi. Însă nu putem spera ca turiştii străini să fie atraşi de Moldova, dacă nu vom cunoaşte noi înşine şi nu vom promova activ destinaţiile turistice locale,” a declarat viceprim-ministrul Valeriu Lazăr.

Republica Moldova dispune de cca 15 mii de atracţii turistice antropice şi 300 de arii naturale cu potenţial turistic. În acelaşi timp, raportul de turişti moldoveni, plecaţi în străinătate, la cei străini, veniţi în Moldova este de 5 la 1.

Menţionăm că potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii pentru 186 de miii de turişti şi excursionişti, în creştere cu 14,2% faţă de anul 2010. Volumul vânzărilor a crescut cu 40% faţă de anul 2010, până la 779,3 mln. lei.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare