Chişinău / Moldova.ORG/ — La 14 septembrie 2011, Ungheniul a găzduit Conferința ”Cooperarea organismelor profesionale contabile din România şi Republica Moldova”, cu participarea Asociației Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova în parteneriat cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Ambele organizații sunt reprezentative domeniului de activitate, fapt care le-a permis semnarea unui Acord de Cooperare, ce ar accelera conformitatea profesioniştilor din Republica Moldova cu standardele internaţionale de raportare financiară şi de audit, Codul Etic, dat fiind faptul că această iniţiativă a fost promulgată de către ACAP RM şi toate celelalte organizaţii din ţările – membre ale Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC).
Acordul va facilita procesul de colaborare de lungă durată dintre corpurile profesionale contabile ACAP RM şi C.E.C.C.A.R. în scopul cunoaşterii bunelor practici internaţionale, care vor contribui la procesul de armonizare cu directivele europene. Acest parteneriat va contribui la dezvoltarea profesiei contabile la nivel regional şi va sprijini profesioniştii contabili în prestarea serviciilor de o înaltă calitate, în interesul public.
Semnatarii Acordului, Preşedintele ACAP RM, Dl. Veaceslav Ciobanu şi Preşedintele C.E.C.C.A.R., Dr. Prof.Univ. Marin Toma au menționat că acest eveniment este orientat spre asistenţa în implementarea înaltelor standarde internaționale, va stabili modul de colaborare dintre cele două organisme semnatare și va crea un cadru propice schimbului de experienţă, editare de manuale şi publicaţii, vizite de studiu ş.a.
Venim să Vă amintim că părțile semnatare Asociaţia obştească „Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova” (ACAP RM), și Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.) sunt instituții reprezentative a profesiei contabile, non-profit şi de interes public, din care fac parte Experţii Contabili şi Contabilii Autorizaţi, în condiţiile stabilite prin lege.
Misiunea organizațiilor rezidă în a susţine şi a promova practicile internaţionale la nivel înalt, a reglementa activităţile şi conduita membrilor săi, a dezvolta şi consolida profesia contabilă în scopul deservirii interesului public.