FMI a apreciat pozitiv evolutiile RM in domeniul economic

Moldova.ORG — Thomas Richardson, sef al Departamentului European al Fondului Monetar International (FMI) a estimat ca Guvernul Moldovei a obtinut progrese in realizarea actiunilor planificate pentru aceasta perioada, atat indicatorii bugetari-fiscali, cat si cei monetari fiind respectati, informeaza serviciul de presa al Guvernului cu trimitere la intrevederea Prim-ministrului Vasile Tarlev cu misiunea Fondului Monetar International, condusa de Thomas Richardson, sef al Departamentului European FMI.

Potrivit sursei citate, misiunea se afla in Moldova cu scopul de a se familiarizarea cu evolutiile economice recente si aprecierea performantelor in cadrul programului sustinut prin mecanismul de finantare pentru crestere economica.

Thomas Richardson a afirmat ca intre misiunea FMI si Guvernul Moldovei s-au stabilit relatii constructive de colaborare si credibilitate foarte inalta in ceea ce priveste elaborarea si implementarea unor politici echilibrate de dezvoltare a economiei. Acest dialog, in opinia oficialului FMI, constituie o baza buna pentru implementarea cu succes a memorandumului de politici economice si financiare pentru anul 2007.

Oficialul FMI a mentionat ca, desi unii indicatori macro-economici a tarii au fost influentati de factori externi, ce s-au produs in anul 2006, de la inceputul anului curent s-a inregistrat un trend pozitiv in toate domeniile. Acest fapt determina unele evolutii mai optimiste pentru anul 2007 la capitolul cresterii economice, executarii bugetului, si de diminuare a ratei inflatiei, a estimat Richardson.

Prim-ministrul a apreciat pozitia constructiva a FMI in relatiile cu Guvernul Moldovei. Vasile Tarlev a specificat ca Executivul este interesat in conlucrarea eficienta cu organizatiile financiare internationale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare