Populaţia din 40 de localităţi din Moldova va avea acces la surse de apă datorită unui credit în valoare de 10 milioane de euro, care va fi oferit Republicii Moldova de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), transmite MOLDPRES.
Un Acord de Împrumut între Guvernul Republicii Moldova şi BERD, privind finanţarea programelor de dezvoltare a companiilor de aprovizionare cu apă şi canalizare, a fost semnat astăzi, la Chişinău, de Veaceslav Negruţă, ministru al Finanţelor şi Thomas Maier, director pentru infrastructură al BERD.
Veaceslav Negruţă a menţionat, în timpul unei ceremonii oficiale, că împrumutul va fi acordat întreprinderilor "Apă-Canal" din şase localităţi care s-au angajat să implementeze reforme în domeniu – Floreşti, Soroca, Hînceşti, Ciadîr-Lunga, Orhei şi Leova. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru modernizarea şi extinderea sistemelor de aprovizionare cu apă şi de canalizare în aceste oraşe, precum şi extinderea acestor sisteme către localităţile din împrejurimi.
Potrivit lui Gheorghe Şalaru, ministru al Mediului, locuitorii din cele şase raioane vor simţi beneficiile proiectului deja în jumătate de an. Şalaru a specificat că, în prezent, doar 45 la sută din populaţie are acces la surse sigure de apă potabilă, fîntînile reprezentînd sursa principală în regiunile rurale ale ţării.
Proiectul, costul total al căruia este de 30 milioane de euro, este co-finanţat de un credit de 10 mln de euro din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi un grant în mărime de 10 mln euro acordat de Facilitatea Investiţională de Vecinătate a Uniunii Europene.
Termenul de rambursare a împrumutului acordat de BERD este de 15 ani, cu o perioadă de graţie de 3 ani, iar creditul BEI va fi oferit pentru 25 de ani şi o perioadă de graţie de 5 ani, notează MOLDPRES.