De Luminiţa Gusina
Republica Moldova va adera la Fondul de Asigurare a Riscurilor de Catastrofe, ce urmează a fi creat în regiunea Europei de Sud-Est şi Caucaz. Proiectul este susţinut de Banca Mondială şi are menirea de a prezenta soluţii de reasigurare a riscurilor calamităţilor naturale: secetă, îngheţuri, cutremure şi inundaţii.
Moldova va beneficia de o asistenţă din partea Băncii Mondiale la înfiinţarea cadrului legislativ şi regulator, indispensabil funcţionării proiectului. Specialiştii locali vor fi instruiţi referitor la evaluarea pericolelor şi daunelor.
Şeful Departamentului de asigurări a Comisiei Naţionale a Pieţei Fananciare (CNPF), a declarat că extinderea fondului în Republica Moldova va autoriza persoanele fizice şi ÎMM asigurate să depună o primă de asigurare strict legată de risc. Despăgubirile vor fi acordate grabnic, după procesarea dosarului de pagube. Întemeerea tarifelor de asigurare se va elabora pentru fiecare stat în mod diferit, ţinându-se cont de gradul de pericol.
Deputatul Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei Parlamentare Economice, Buget şi Finanţe, a spus că guvernul va dona o contribuţie în acest Fond. Se presupune că aceasta va fi în sumă de 5 mln dolari SUA.
La moment în Republica Moldova sunt asigiurate doar 1 % din locuinţe. Dintre casele distruse de calamităţi în anul precedent, nici una nu era asigurată. Oamenii nu şi-au permit asigurarea locuinţelor din cauza veniturilor mici.
În cadrul proiectului vor mai participa: Albania, Bosnia, Herţegovina şi un şir de ţări din Caucaz.