Yulia Tymoshenko – în greva foamei

Fostul premier ucrainean, Yulia Tymoshenko, a declarat greva foamei începând cu data de 20 aprilie, informează „Europa Liberă”.

Avocatul acuzatei, Serghei Vlasenko, a anunţat că Tymoshenko a întreprins această acţiune ca semn de protest împotriva evenimentelor care decurg în ţară şi viaţa ei personală, fiind privată de libertate pe un termen de 7 ani într-un penitenciar din Harkov.

Vlasenko a declarat că în seara zilei de 20 aprilie Tymoshenko a fost transferată în mod forţat la spitalul „Ukrzaliznitsia” din Harkov. În urma transportării forţate ex-premierul ucrainean mai are echimoze la mâini şi un hematom mare în zona abdomenului, acest lucru fiind confirmat şi de către comisia medicală a spitalului.

Reprezentanţii serviciului penitenciar au declarat că iniţial Tymoshenko a consimţit să fie tratată în spital, însă la mai puţin de o zi după transfer ea a refuzat să fie supusă controlului medical şi a fost adusă în penitenciar. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.