Declaraţia a fost făcută de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, ieri, 16 aprilie, în cadrul întâlnirii cu viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin.
„Reglementarea conflictului transnistrean trebuie să aibă la bază principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în cadrul căreia regiunea transnistreană va beneficia de un statut special. Statul reintegrat trebuie să fie unul funcţional, care să asigure, totodată, continuarea procesului de integrare europeană”, a declarat Nicolae Timofti.
În cadrul întrevederii, de asemenea, s-a relevat necesitatea monitorizării în continuare a situaţiei în Zona de securitate.
În acelaşi context, Nicolae Timofti a acceptat invitaţia Preşedintelui Federaţiei Ruse de a participa la Summit-ul informal al preşedinţilor statelor CSI, care va avea loc pe 15 mai la Moscova.