Anchetatorii ruşi vor efectua percheziţii la unele bănci din Transnistria pe cazul deturnării de fonduri în valoare de 160 milioane de ruble (5,5 milioane de dolari), din ajutorul umanitar acordat regiunii transnistrene.
Tribunalul Basmani din Moscova a emis deja un mandat de percheziţie care se va desfăşura la Banca Centrală transnistreană şi la Biznesinvestbank(Gazprombank).
Oksana Ionova, fosta directoare a Băncii Centrale din stănga Nistrului, a fost recent, reţinută la Tiraspol şi urmează să fie interogată pe marginea acestui caz.
Potrivit anchetatoriilor ruşi,vinovaţi de deturnarea fondurilor monetare se fac Oleg Smirnov şi asociatul său, fostul director adjunct al Băncii Centrale de la Tiraspol, Oleg Briziţki, care au deturnat 5,5 milioane de dolari în perioada 2008-2009, din ajutorul umanitar acordat de Rusia pentru pensionarii din regiune.
În Rusia, Smirnov şi asociatul său, s-au ales cu câte un dosar penal la sfîrşitul lunii octombrie 2011.
Potrivit actualului lider al regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk, Tiraspolul va acorda asistenţă anchetatorilor ruşi, iar administraţia locală este pregătită să ia în considerare extrădarea, în Rusia, a lui Oleg Smirnov, fiul fostului lider transnistrean Igor Smirnov, pentru a fi interogat privind posibila sa implicare în acest caz.