Strategii europene pentru Marea Neagră

Prim-ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu şi comisarul european pentru Afaceri Maritime şi Pescuit, Maria Damanaki, au discutat, la Palatul Victoria, oportunitatea lansării unei Strategii a Uniunii Europene pentru Regiunea Mării Negre.

“Cei doi oficiali au discutat despre oportunitatea lansării, într-un orizont de timp viitor, a unei Strategii a Uniunii Europene pentru Regiunea Mării Negre, pornind de la Sinergia Marii Negre şi complementar Strategiei pentru Regiunea Dunăreana”, se arată în comunicatul Guvernului.

Discuţia s-a purtat în contextul necesităţii intensificării cooperării regionale în zona extinsă a Mării Negre. În acest context, premierul român a accentuat că obiectivul strategic al României este consacrarea Regiunii Mării Negre drept un spaţiu al stabilităţii, prosperităţii şi securităţii, ţara noastră susţinând constant o implicare activă a Uniunii Europene, a menţionat sursa citată.

Alte subiecte abordate în cursul întrevederii au vizat reforma politicii comune a Uniunii Europene în domeniul pescuitului şi absorbţia fondurilor europene în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit.

La întrevedere au mai fost prezenţi Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, şi Stelian Fuia, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.