Comuniştii nu vor reveni în Parlament până actuala guvernare nu va pleca

Comuniştii vor boicota în continuare şi vor lipsi de la şedinţele Parlamentului. Despre aceasta a anunţat astăzi, 24 martie, preşedintele formaţiunii, Vladimir Voronin. Acesta a declarat că colegii săi nu vor participa la şedinţele Legislativului până când actuala guvernare nu va pleca.

În acelaşi context, preşedintele formaţiunii PCRM a menţionat că Alianţa a ajuns la un consens şi l-au ales pe Nicolae Timofti pentru că s-au speriat de comunişti. «Acum i-am speriat şi noi şi ei s-au unit pentru o clipă, dar mai departe ? Ce o să-i sperie mai departe ? », a precizat Voronin.

Totodată, Valdimir Voronin a declarat că deputaţii fracţiunii comuniştilor se vor concentra asupra lucrului în teritoriu, iar în luna iunie a anului curent vor organiza cel de-al VI-lea Congres al partidului.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.