O delegaţie parlamentară a Republicii Belarus vizitează Chişinăul

O delegaţie parlamentară a Camerei Reprezentanţilor a Adunării Naţionale a Republicii Belarus efectuează o vizită de lucru la Chişinău, în perioada 19-21 martie 2012, în scopul consolidării relaţiilor bilaterale pe dimensiunea parlamentară, informează Serviciul de Presă al Parlamentului printr-un comunicat.

Potrivit sursei, din componenţa delegaţiei fac parte deputaţii Vitalii Busiko, Preşedintele Comisiei permanente pentru afaceri internaţionale şi relaţii cu CSI, Alexandr Losyakin, membrul Comisiei permanente pentru educaţie, cultură, ştiinţă şi progresul tehnico-ştiinţific.

Delegaţia parlamentară a Adunării Naţionale a Republicii Belarus urmează să aibă întrevederi cu Prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc, Igor Corman, Preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, Chiril Lucinschi, Preşedintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Dumitru Diacov, Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Belarus, precum şi cu reprezentanţii fracţiunilor parlamentare, se stipulează în comunicat.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.