Comuniştii cer demisia lui Marian Lupu şi a Guvernului

Deputaţii Partidului Comunist au semnat 2 iniţiative legislative prin care cer demisia Guvernului şi a lui Marian Lupu şi le-au depus la Parlament. Despre acest lucru a declarat ieri deputatul Artur Reşetnicov, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Toti deputaţii fracţiunii Partidului Comuniştilor au înaintat două iniţiative legislative: una se referă la iniţiativa de revocare din funcţia de preşedinte al Parlamentului, domnului Marian Lupu, care se întemeiază pe faptul că a uzurpat puterea şi mai mult de un an de zile cumulează două funcţii supreme în stat şi a doua iniţiativă se referă la o moţiune constituţională, o moţiune de cenzură asupra Guvernului Republicii Moldova”, a spus Reşetnicov.

Iniţiativele au fost semnate de toţi cei 39 de deputaţi ai PCRM.

Amintim că Partidul Comuniştilor a declarat că nu vor susţine candidatura înaintată de AIE şi nici nu îl vor recunoaşte în cazul în care acesta va fi ales. Pe data de 16 martie, în ziua alegerilor prezidenţiale, aceştia intenţionează să organizeze proteste de amploare.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.