De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Revenit în țară, după vizita de la Casa Albă, Traian Băsescu a acordat un interviu pentru Adevărul, unde accentuează despre relațiile României și Rusiei sub aspectul Republicii Moldova.
Acesta menționează că, sunt multe nedumeriri reciproce, între Rusia și România cauzate de atitudinea pro-Republica Moldova a României.
Cu toate că acest climat irită Moscova, Băsescu își propune crearea unei atmosfere de încredere pentru a explica intenția României de a îndruma Moldova pe calea Europeană.
Însă în numele unei eventuale “încredere”, șeful statului român a amintit și de investițiile rusești în regiunea separatistă Transnistria și de nerespectarea angajamentelor de la Istanbul care implică retragerea întregului material şi al oricărui militar al Federaţiei Rusiei din Transnistria.
Nu poate să nu fie observat, ce s-a întâmplat în Georgia cu Osetia şi Abhazia. O relaţie sinceră nu înseamnă să nu vedem unii ce fac alţii.
Iar cât ține de istorie, Băsescu a afirmat: “(…) poziţia mea este legată, în primul rând, de faptul că Republica Moldova a fost şi este pământ românesc.
Nu-i poate lua nimeni această identitate de fost teritoriu românesc, locuit de români, iar acum este un teritoriu zămislit în frontierele României.
Şi vreau să se înţeleagă foarte bine: salut, susţin independenţa Republicii Moldova, dar asta nu mă îndreptăţeşte ca şef de stat să falsific istoria”.
Şeful statului român declară tranşant ceea ce le face plăcere să audă basarabenilor şi ceea ce îi enervează pe filoruşi: identitatea românească a Basarabiei nu poate fi contestată.