Rusia recunoaşte că nu are soluţii de reglementare a conflictului transnistrean

Chişinău / Moldova.ORG/ — Moscova recunoaşte că la moment nu are un plan concret de posibilităţi de rezolvare a conflictului transnistrean.

Declaraţia aparţine reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, în cadrul unui interviu despre rezultatele întâlnirii neoficiale privind posibilităţile de relansare a negocierilor în formatul 5+2 care a avut loc la Moscova, săptămâna trecută.

“În această perioadă de timp, toţi participanţii la dicuţii au ajuns la concluzia că negocierile privind diferendul transnistrean trebuiesc relansate. Totodată, poziţiile părţilor sunt tot atât de divergente ca şi în faza incipientă a conflictului. Aşa că nu este cazul să vorbim despre un oarecare plan de acţiuni”, a menţionat Gubarev.

Totodată acesta recunoaşte că, “la moment, soluţii de reglementare a conflictului transnistrean nu are nici Moscova şi nici ceilalţi participanţi la negocieri. Noi putem să contribuim la implementarea acordurilor ce vor fi încheiate între cele două maluri ale Nistrului”, spune Seghei Gubarev.

Menţionăm că aceste declaraţii au fost făcute după discuţiile privind posibilităţile de relansare a negocierilor cu privire la conflictul transnistrean.

Consultările au fost un eşec pentru Chişinău, care spera să reia negocierile oficiale cu Tiraspolul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.