Plahotniuc face concert

Chişinău / Moldova.ORG/ — Muzică, dansuri şi voie bună la Reuniunea Naţională a PDM. Şeful Staff-ului PDM, Vlad Plahotniuc, care a fost ales, recent, în această funcţie, a convocat toţi primarii aleşi, consilierii municipali,raionali şi locali şi deputaţii PDM la acestă reuniune pentru a totaliaza rezultatele obţinute şi a analiza succesele şi insuccesele.

Reuniunea de totalizare a rezultatelor alegerilor locale generale a început cu un concert susţinut de Orchestra de muzică populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici, dirijată de Petre Neamţu. Ulterior a fost intonat imnul oraşului Chişinău.

Vlad Plahotniuc s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute la aceste alegeri şi i-a felicitat, în acest sens, pe noii primari aleşi, declarând: “am promovat oameni respectabili. Conducerea PDM ştie să-şi apere onoarea şi vă asigur că în procesul de formare a structurilor vor fi promovaţi şi alţi mulţi colegi ai partidului. Am înregistrat o creştere de două ori mai mare decât în alegerile din 2003. În cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană noi suntem formaţiunea care a înregistrat o creştere semnificativă de la alegerile precedente”.

„Mergem spre Europa, ne mândrim cu cei care au iniţiativă, mergem mai departe prin muncă, prin modernizarea echipei, prin respect faţă de predecesori, pentru a continua cursul european. E Timpul Partidului Democrat din Republica Moldova”, a mai adăugat Vlad Plahotniuc.

Liderul Marian Lupu a declarat că PDM a demonstrat în aceste alegeri că are o echipă capabilă, profesionistă, o echipă în creştere. „Noi am demonstrat că am muncit toţi împreună, stafful central şi colegii din teritoriu. Anume acest fenomen a fost fundamentul victoriei noastre în aceste alegeri locale. Mulţumesc cu plecăciune tuturor, meritaţi”, s-a adresat Marian Lupu activiştilor PDM.

Liderul democrat a îndemnat primarii şi consilierii să înceapă să-şi îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală. „Vă îndemn să mergeţi cu toţii cu energie să demonstraţi capacitatea de a vă ţine de promisiuni. Este o onoare să fiu în fruntea acestei echipe”, a declarat Marian Lupu.

Menţionăm că Partidul Democrat a obţinut, la alegerile locale generale, 226 posturi de consilieri municipali si raionali, 2263 posturi de consilieri satesti, comunali.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.