“Franzeluţa” atacă! “PLDM dictează activitatea întreprinderii”

Chişinău / Moldova.ORG/ — Scandalul continuă! Directorul SA “Franzeluţa”, Eugen Baleca a ieşit la atac. Acesta acuză PLDM pentru împlicări dubioase în activitatea Cobinatului şi încercarea de a suspenda activitatea acestuia.

Potrivit lui, scandalul din jurul SA “Franzeluţa” este orchestrat de către PLDM pentru a apăra interesele economice şi financiare a unor membri din partid.

„Este un spectacol public pentru a-mi crea o imagine de manager prost. Se crează o situaţie tensionantă pentru ca Întreprinderea să nu poată activa, iar apoi să fie preluată. Eu nu aş vrea să slujesc intereselor unor politicieni care sunt promovate de membrii Consiliului de administraţie”, a declarat, astăzi, Eugen Baleca.

Acesta nu a dorit să spună dacă situaţia creată este de ordin personal şi implică un scandal între Filat şi Plahotniuc însă nici nu a negat că îl cunoaşte personal pe Vlad Plahotniuc. „Nu mă interesază, Plahotniuc nu este acţionar la „Franzeluţa”. El nu a fost acolo. Ne cunoaştem”, a spus Directorul întreprinderii.

Baleca a menţionat că grija care este purtată de către şeful Executivului pentru întreprinderile cu capital major ale statului este una falsă şi încearcă să ascundă adevărata cauză a scandalului.

"Această grijă pe care o poartă liderii guvernării este una artificială şi ei spun minciuni", a afirmat Eugeniu Baleca.
Potrivit lui, decizia luată de către Consiliul de Adminitraţie nu este legală şi spune că a căzut victima unui război politic major. În urma demiterii lui de la Întreprindere urma să fie înaintat “Victor Cojocaru, care este naşul şefului pazei lui Vladimir Filat. El trebuia să fie director. El a mai fost, timp de 9 luni, în 2003-2004. Atunci când am preluat întreprinderea de la el, am depistat multe ilegalităţi”.

De menţionat că Eugen Baleca este director la „Franzeluţa” din 2004. Totodată, acesta deţine acţiuni şi la „Victoriabank”, banca care se spune că i-ar aparţine lui Vlad Plahoniuc.

El a fost demis marţi de Consiliul de administraţie pe motiv că ar fi adus întreprinderii un prejudiciu de 24 de milioane de lei, dar a fost imediat repus în funcţie printr-o decizie a Judecătoriei Botanica.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.