Chişinău / Moldova.ORG/ — “Renumărarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chişinău (CMC) începe astăzi la orele 18.00”. Declaraţia a fost făcută de către Preşedintele Consiliului Electoral de Circumscripţie, Eugen Bălan.
Acesta a mai menţionat că Consiliul Electoral de Circumscripţie susţine decizia Judecătoriei Centru privind validarea alegerilor locale generale din Municipiul Chişinău în urma cărora, Dorin Chirtoacă a obţinut un nou mandat pentru Primăria Chişinău.
Eugen Bălan a declarat că procedura va începe astăzi, dat fiind faptul că mâine expiră termenul de renumărare a buletinelor de vot.
"La orele 18.00 va începe procedura, vor fi distribuiţi sacii, iar cum ajung toţi reprezentanţii partidelor la oficiile birourilor electorale, va demara procedura de numărare", a precizat Bălan.
Decizia de amânare a procedurii a fost luată ieri după ce, PCRM a depus o cerere de contestare a modalităţii de renumărare a buletinelor de vot.
De menţionat că Partidul Liberal a cerut renumărarea voturilor pentru CMC, invocând grave încălcări la alegerile din 5 iunie. Iniţial, Judecătoria Centru a respins cererea liberalilor din lipsă de probe, atacând decizia la Curtea de Apel. Instanţa superioară a dispus renumărarea voturilor.