De Cătălina Gromov
Chișinău / Moldova.ORG / — Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu ezită să-și dezvăluie, în public, simpatia față de jurnalistele tinere. Se pare că aceasta a devenit deja un obicei.
Astăzi, în timpul realizării unui reportaj despre ziua internațională a îndrăgostiților, Dorina Iurcu, o reporteriță de la Prime Tv a rămas profund surprinsă de gestul politicianului. Mihai Ghimpu a sărutat-o delicat pe obraji, demonstrîndu-i, astfel, ce reprezintă pentru el 14 februarie.
Politicianul a declarat că iubirea cuprinde mai multe elemente, ce tind spre estetic și perfecțiune. „Eu sunt îndrăgostit zi şi noapte de tot ce este frumos şi dulce: femeia, floarea, lumina, soarele, oamenii buni…”, a menționat Ghimpu.
Totuși, ceea ce ține de semnificația acestei zile, liderul PL susține că noi avem sărbătoarea noastră națională: Dragobetele.
„Dragobetele sărută fetele, trebuie să sărbătorim ziua îndrăgostiţilor nu la 14, ci la 24 februarie”, a accentuat el și imprevizibil a sărutat jurnalista.
Amintim că, ex-președintele şi-a urmat, de mai multe ori pornirile instinctive de a pupa fete tinerele. Acesta a sărutat o altă jurnalistă, acum cîteva luni, în timpul unei conferințe de presă, cînd s-au făcut cunoscute rezultatele exit-poll-urilor. Mass-media a calificat gestul politicianului drept o exaltare sufletească, emanată de fericire.