Chişinău (Moldova.ORG) — Astăzi, ora 13:00, vor fi anunţate rezultatele renumărării voturilor de la alegerile parlamentare anticipate, a anunţat Comisia Electorală Centrală (CEC). Secretarul CEC a declarat că ieri la autoritatea electorală au ajuns procesele verbale de la cele 32 de circumscripţii din ţară, acestea urmând să fie verificate şi totalizate.
În cadrul şedinţei de astăzi, CEC va adopta procesul verbal final, care urmeaza sa fie expediat Curţii Constituţionale pentru validarea scrutinului. Iar în aproximativ 10 zile, instanţa va decide dacă scrutinul din 28 noiembrie a fost sau nu constituţional.
Precizăm că decizia de renumărare a parvenit după ce Curtea Constituţională a dispus renumararea voturilor vineri, cand PCRM şi încă 3 candidaţi independenţi au contestat rezultatul alegerilor din 28 noiembrie.
Vezi aici rezultatele finale CEC, după renumărarea voturilor.