Chişinău (Moldova.ORG) — Susţinerea Uniunii Europene pentru consolidarea democraţiei în RM este foarte importantă, a declarat Vlad Filat în cadrul unei întrevederi cu Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene.
Vlad Filat a reiterat angajamentul ţării noastre faţă de valorile europene. Prim-ministrul s-a referit şi la dinamica pozitivă a negocierilor Acordului de Asociere RM-UE şi celor ce ţin de liberalizarea regimului de vize.
„Sîntem angajaţi plenar în menţinerea aceluiaşi ritm şi în cadrul celei de-a V-a runde de negocieri pe marginea Acordului de asociere, planificată pentru 17 ianuarie 2011, la Bruxelles”, a spus Vlad Filat.
Preşedintele Comisiei Europene a dat asigurări că Uniunea Europeană va continua să susţină Republica Moldova pe calea integrării europene. Oficialul european a îndemnat Guvernul de la Chişinău să continue parcursul european şi să implementeze cu eficienţă reformele demarate în acest an.