NATO a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea RM

De Victoria Ungureanu

Chişinău (Moldova.ORG) — Aliaţii NATO au exprimat constant sprijinul lor pentru integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova, respectînd, ca şi în cazul altor state europene, statutul de stat neutru al ţării noastre. Declaraţiile respective se conţin în scrisoarea Secretarului General NATO, Anders Fogh Rasmussen, drept răspuns la adresarea Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

Înaltul oficial NATO asigură Preşedintele Republicii Moldova că „aliaţii NATO au exprimat constant sprijinul lor pentru integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova”, iar statul nostru „este un partener apreciat al Alianţei Nord-Atlantice”. NATO respectă statutul Republicii Moldova de stat neutru şi va continua parteneriatul cu ţara noastră, aşa cum face şi în cazul altor state europene neutre, se mai arată în scrisoare.

Totodată, Anders Fogh Rasmussen menţionează atenţia pe care NATO o acordă „conflictului prelungit din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” şi salută angajamentul consistent şi plenar al autorităţilor de la Chişinău de a soluţiona pe cale paşnică diferendul transnistrean, precizînd că negocierile recunoscute internaţional în formatul 5+2, purtate cu asistenţa OSCE, sunt un cadru legal şi corect pentru continuarea discuţiilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.