De Cătălina Gromov
Chișinău (Moldova.ORG) — „Vom fi şi în continuare susţinători ai Republicii Moldova în ceea ce ţine de integrarea europeană a ţării Dvs. De asemenea, ne vom implica activ în identificarea unei soluţii pentru conflictul transnistrean”, a spus prim-ministrul Republicii Italiene, Silvio Berlusconi. Premierul a declarat acestea la întrevederea din 17 noiembrie cu prim-ministrul Vlad Filat.
Discuţia dintre cei doi premieri s-a axat pe problemele de ordin economic, social şi politic ale celor două state. De asemenea, s-a discutat despre cetăţenii moldoveni, care muncesc în Italia, posibilităţile investiţionale pe care le oferă Republica Moldova, paşii întreprinşi de Republica Moldova pe calea integrării europene.
Silvio Berlusconi a spus că în Italia activează mulţi oameni de afaceri şi, pentru a-i atrage în Republica Moldova, este necesar ca ţara noastră să vină cu propuneri concrete. Premierul italian s-a referit și la scrutinul electoral ce urmează în Moldova, precizînd că reformele demarate în acest an de guvernare democratică necesită să fie continuate.
Vlad Filat a menţionat că ţara noastră este deschisă faţă de investitorii străini, inclusiv faţă de cei italieni, precizînd că în ţara noastră există un mare potenţial pentru dezvoltarea afacerilor. Astfel, a invocat mai multe exemple de succes, menţionînd că Moldova are nevoie de investiţii pentru a se dezvolta, a crea noi locuri de muncă, ceea ce ar însemna şi condiţii mai bune de trai pentru cetăţenii Republicii Moldova.