De Victoria Ungureanu
Vladimir Voronin vine cu noi idei privind modificarea art.78 şi alegerea în sfârşit a preşedintelui: "Dacă nu va avea loc Referendumul, suntem gata să votăm modificarea art. 78 din Constituție în Parlament, dar președintele oricum să fie ales de legislativ. Așa cum ne-a permis și Curtea Constituțională. În rest, pentru alegerea directă a președintelui țării, noi la așa variant nu mergem", a mai declarat fostul şef de stat, Vladimir Voronin.
"61 de voturi – pentru prima încercare de alegere a președintelui țării în Parlament, 57 de voturi – pentru a doua încercare și 52 de voturi – pentru a treia încercare." Aceasta este propunerea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, în cazul în care Referendumul nu va fi validat.
Deci, în cazul în care într-adevăr Referendumul nu va obţine succes, comuniştii îşi i-au angajamentul de a vota de asta dată preşedintele. Nu l-au votat până acum, dar îl vor vota, chiar dacă nu va fi candidatura favorită?