600 de observatori internaţionali acreditaţi la alegerile parlamentare din 28 noiembrie

Un număr de 600 de observatori internaţionali au fost acreditaţi pentru monitorizarea desfăşurării alegerilor parlamentare anticipate care au loc, duminică, în Republica Moldova, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu liderii partidelor politice şi candidaţii independenţi, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Eugeniu Ştirbu. Potrivit acestuia, în fiecare secţie de votare amenajată atât în Republica Moldova, cât şi în străinătate vor exista observatori interni şi străini.

"Toate cele 2.037 secţii de votare care sunt deschise pe teritoriul ţării şi în afara ţării vor avea observatori naţionali şi internaţionali. În afara de aceasta, toate cele cinci partide, care sunt acum reprezentate în Parlament, au membri cu drept de vot deliberativ în toate birourile secţiilor de votare", a afirmat Ştirbu.

Autoritatea electorală din Republica Moldova susţine că procesul electoral va fi monitorizat, de asemenea, de 22 de instituţii media din ţară şi 17 din străinătate.

La alegerile de duminică, CEC a autorizat realizarea a două exit-poll-uri, unul la comanda postului de televiziune Publika TV, iar celălalt la comanda postului de televiziune Prime TV.

Oficialii CEC au arătat, de asemenea, că, în perioada campaniei electorale, au fost confirmate 85 de incidente electorale, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 23.600 de lei.

"Aceste penalizări au fost, în majoritatea cazurilor, date pentru afişarea electorală în locuri neautorizate", a mai precizat Ştirbu.

De asemenea, preşedintele CEC a prezentat public suma totală a cheltuielilor din campania electorală a tuturor competitorilor înscrişi în alegeri. Astfel, costurile declarate ale formaţiunilor politice şi candidaţilor independenţi au fost de 45,6 milioane de lei moldoveneşti (2,85 milioane de euro).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.