Connect with us
"
"

Sănătate

20 mai 2020. COVID-19, PE SCURT: Încă un medic a decedat. Cifra lucrătorilor medicali, victime ale coronavirusului, ajunge la 12

Publicat

pe

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

+213 cazuri noi de COVID-19

Astăzi au fost confirmate 213 cazuri noi de infectare cu COVID-19.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 6 553 cazuri.

Din numărul total de cazuri din această zi, 33 sunt lucrători medicali: medici – 3, asistenți medicali – 22, personal auxiliar – 8.

În cadrul briefing-ului de presă, secretarul de stat, Constantin Rîmiș a informat despre înregistrarea unui focar de infecție, în cadrul secției de chirurgie și terapie intensivă din cadrul Spitalului raional Strășeni, unde s-au înregistrat 12 cazuri de infecție în rândul lucrătorilor medicali. Urmează Comisia de sănătate publică la nivel de raion să ia decizii privind măsurile care vor fi întreprinse.

Totodată, au fost prezentate informații actualizate privind focarul înregistrat la Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități mintale Bădiceni, în cadrul căruia au fost înregistrați 115 beneficiari confirmați pozitivi la COVID-19, dintre care 38 sunt spitalizați. La fel, 37 angajați sunt infectați cu noul Coronavirus, dintre care 36 se află la tratament la domiciliu, iar 1 persoană este spitalizată.

De asemenea, au fost înregistrate încă trei decese pe parcursul zilei:

Deces 226: Bărbat de 68 ani, din Ștefan Vodă. Internat la data de 14 mai, la Insitutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: infarct miocardic vechi, diabet zaharat tip II, insuficiență renală.

Deces 227: Femeie de 77 ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 12 mai, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: accedent vascular cerebral ischemic.

Deces 228: Femeie de de 62 ani, din Strășeni. Internată în stare gravă, la data de 12 mai, la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Comorbidități: insuficiență poliorganică decompensată cardiacă, cerebrală și renală.

A mai decedat un medic

COVID-19 a mai răpus un medic. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță decesul șefului filialei din satul Sculeni a Spitalului raional Ungheni, Gheorghe Popa.

La data de 10 mai curent, Gheorghe Popa a fost transferat de la spitalul raional Ungheni, în cadrul Spitalul Clinic Republican. În urma complicațiilor, acesta s-a stins din viață, la data de 20 mai (deces 225).

Este al 12-lea lucrător medical răpus de infecția COVID-19.

Protest al comercianților de la Piața Centrală

Un nou protest al comercianților. De data aceasta ei au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale.

Enlarge

98104042_2664562030491226_781603886602387456_o
Foto: Facebook/ Ilian Cașu

Oamenii au protestat și la Piața Centrală când primarul Ion Ceban a prezentat în faa presei planul de modernizare a pieței.

Geplaatst door Verbițchi Ruslan op Dinsdag 19 mei 2020

Oamenii se plâng că își doresc să muncească, întrucât nu au resurse financiare.

Enlarge

98585412_2664562117157884_4045997400584617984_o
Foto: Facebook/ Ilian Cașu

Chiar dacă piețele din țară au fost redeschise, cele din Chișinău și Bălți au rămas închise până la 31 mai, prin Dispoziția nr. 11 a Comisiei Excepționale în Sănătate Publică. Totuși, piața de la Bălți a fost redeschisă.

Piata la Balti REDESCHISĂ! Felicitări baltenilor și echipei primarului Renato Usatii!

Geplaatst door Ilian Casu op Woensdag 20 mei 2020

România mai oferă ajutoare

Armata României va participa cu forţe, mijloace şi echipamente la două misiuni de asistenţă umanitară în Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.

Misiunea de sprijin pentru Republica Moldova se derulează pe următoarele coordonate: constituirea la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr Carol Davila a unei echipe medicale formate din până la 12 medici şi asistenţi medicali, care se poate deplasa, la ordin, pentru o perioadă de două săptămâni în sprjinul activităţilor medicale dintr-un spital din Chişinău; sprijin pentru evacuarea militarilor moldoveni infectaţi cu COVID-19 din teatrele de operaţii din Balcani şi din Mali; punerea la dispoziţie a unei aeronave C 27 Spartan – în limita a trei ieşiri – pentru transport de materiale medicale, la solicitarea autorităţilor din Republica Moldova, din ţări ale UE sau Turcia la Chişinău, în limita a 20 de ore de zbor; asigurarea unei grupe de decontaminare a personalului, tehnicii şi terenului, la solicitare.

Centrul COVID-19 Chișinău nu își va sista activitatea

În contextul situației epidemiologice actuale și înregistrarea în continuare a unui număr însemnat de cazuri de infecție cu noul Coronavirus în Republica Moldova, Centrul COVID-19 Chișinău nu își va sista activitatea după ridicarea stării de urgență.

Atribuțiile de bază ale IMSP Centrul COVID–19 Chișinău sunt depistarea cazurilor de infecție cu noul Coronavirus, referirea ulterioară a pacienților cu COVID–19 către instituțiile medico-sanitare publice desemnate, precum și prestarea serviciilor medicale persoanelor cu statut de suspect/probabil/confirmat la infecția cu noul Coronavirus.

De la înființarea sa, în cadrul instituției medicale, au fost internați 1 816 pacienți cu suspecție la COVID-19, din municipiul Chișinău și din raioanele țării.

22 pacienți conectați la aparate de respirație asistată

În Republica Moldova sunt confirmate 6 340 de cazuri de infecție cu noul Coronavirus.

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19, au fost internați 46 pacienți cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate:

244 – stare gravă, dintre care:

22 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată

546 – stare de gravitate medie

Pe parcursul zilei de ieri, au fost externate 60 de persoane care s-au tratat de COVID-19. La fel, au finalizat cu vindecare tratamentul la domiciliu sub supravegherea medicului de familie, încă 120 de persoane. Totodată, s-au tratat de COVID-19, 265 persoane din regiunea transnistreană. Total, persoane tratate, 2953, ceea ce înseamnă că 46,5% dintre cei infectați au fost tratați.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 1 385 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici- 327, asistenţi medicali- 525, felceri- 71, farmacişti- 20, personal auxiliar- 442 persoane.

Au fost înregistrate alte 3 decese cauzate de COVID-19, în total: 224

Deces 222: Bărbat de 62 ani, din mun. Chișinău, internat la Spitalul Clinic Republican pe data de 17.05.2020. Comorbidități: cardiopatie ischemică, angină pectorală de efort CF II, insuficiență respiratorie gr. III, insuficiență cardiacă cronică gr. III.

Deces 223: Bărbat de 82 ani, din r-nul Ceadîr-Lunga, internat la IMSP SR Cimișlia, pe data de 16.05.2020. Comorbidități: cancer de prostată, angină pectorală de efort, hipertensiune arterială gr. III.

Deces 224: Femeie de 80 ani, din Transnitria. Comorbidități: cardiopatie, pielonefrită cronică.

„Culegem roadele de la 9 mai. Am văzut azi orașul mișună, transportul public e supraaglomerat, măsurile de protecție nu sunt respectate”, a declarat directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Nicolae Furtună în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Fluxul de persoane la frontieră s-a majorat

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 4 380 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 2 672 traversări persoane, dintre care 1 694 treceri la frontiera moldo-română, 975 treceri la frontiera cu Ucraina și trei treceri aeriene.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost completate 2 672 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

În punctul de trecere Otaci, la intrarea în țară a fost autorizată trecerea frontierei la 335 de cetățeni moldoveni, care au revenit din Federația Rusă, tranzitând teritoriul Ucrainei.

Sănătate

Plasma convalescentă, eficientă sau nu în lupta cu COVID-19? Rezultatele spitalelor noastre

Publicat

pe

PE SCURT

Cetățenii care au depășit infecția de COVID-19 continuă să doneze plasmă convalescentă pentru persoanele în stare gravă cu aceeași infecție. Cu toate acestea, nu există date suficiente care să demonstreze eficiența plasmei. Chiar și puținele cifre prezentate de două spitale din Moldova nu o demonstrează. 

Dar plasma va fi în continuare folosită în cadrul tratamentului, pentru că ar fi printre ultimele remedii cu care doctorul încearcă să salveze pacientul.

PE LUNG

Oamenii de știință de pe întregul glob lucrează asiduu asupra unei strategii eficiente de tratament. Deocamdată, lupta cu Covid-19 se rezumă la tratarea simptomelor, îngrijiri paliative și mai ales măsuri preventive. 

Unul dintre tratamentele posibile existente este transfuzia de plasmă de la pacienții care s-au tratat de coronavirus. 

 „În organismele persoanelor sănătoase s-au produs substanțe biologic active numite anticorpi. Anticorpii sunt foarte activi și recunosc unde se află în organism virusul. Îl găsesc și-l dezarmează sau îl neutralizează. Astfel, printr-o metodă activă concentrația de viruși în organismul pacientului grav și foarte grav se reduce considerabil”, explică directoarea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari, cum plasma convalescentă îi poate trata pe pacienții grav bolnavi de COVID-19.

Cu toate acestea, încă nu există date suficiente care să demonstreze eficiența tratamentului cu plasmă convalescentă. Pe 24 aprilie a fost administrată prima transfuzie de plasmă convalescentă în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Astfel, au fost administrate 131 doze de plasmă convalescentă. 

De aceasta au beneficiat 57 pacienți, dintre care: 

13 au fost vindecați

14 au decedat

5 și-au ameliorat starea

25 continuă tratamentul

Enlarge

la
Foto: MSMPS

În cadrul Institutului de Medicină Urgentă au fost administrate 15 doze de plasmă convalescentă. 

Din 7 persoane în stare gravă, 

2 pacienți au stare de ameliorare

5 pacienți au decedat.

Covid-19 explicat.

Știai că deocamdată nu există studii care să confirme eficiența plasmei persoanelor tratate de infecția de COVID-19? Indiferent de asta, plasma extrasă de la persoanele tratate de coronavirus este folosită în tratamentul celor aflați în stare gravă și a celor conectați la aparatele de ventilație mecanică. Ce se întâmplă cu plasma și lupsa cu COVID-19? Explicăm!

Geplaatst door Moldova.org op Vrijdag 22 mei 2020

Șefa Secției Terapie Intensivă şi Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău, Galina Chiriacov, a fost întrebată, în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă, dacă tratamentul cu plasmă este salvator. E discutabil… Sunt maladii în care ajută. E un fel de tratament al disperării. E printre ultimele remedii prin care medicul încearcă să salveze pacientul”, a spus specialista.

Terapia cu plasmă convalescentă a fost eficientă în timpul focarelor de SARS în 2002/2003, H1N1 în 2009 și MERS în 2012. 

Enlarge

plasma
Foto: MSMPS

Un studiu exploratoriu anterior asupra SARS și gripei severe efectuat în 2014, care a inclus 32 de studii separate, a identificat o reducere a ratei mortalității după transfuzie. Studiul a arătat riscuri de mortalitate reduse după terapia cu plasmă convalescentă, comparativ cu tratamentul placebo sau fără tratament. Un studiu retrospectiv la 19 pacienți infectați cu SARS a arătat mortalitate redusă, precum și o ședere mai scurtă în spital după transfuzia de plasmă convalescentă, se arată într-un articol publicat pe site-ul Centrului Național pentru Informații Biotehnologice din SUA. Centrul are scopul să dezvolte noi tehnologii informaționale care să ajute la înțelegerea proceselor moleculare și genetice fundamentale care controlează sănătatea și bolile.

Persoanele vindecate de COVID-19 care vor să doneze plasmă trebuie să întrunească următoarele condiții: vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, nu suferă de boli cronice, are cel puțin 14 zile de însănătoșire completă.

Citește mai departe

Externe

Pacientul care a văzut marea, după 50 de zile în spital

Publicat

pe

De către

După aproape două luni de spital, Isidre Coreea este unul dintre pacienții care s-a putut bucura de mare, alături de soția sa și o echipă de medici de la Hospital de Mar din Barcelona, Spania

Pacientul a spus că este „încântat” de acest tratament și că astfel a sărbătorit faptul că testul de Covid-19 a venit, în sfârșit, negativ.

Aceste ieșiri terapeutice pe plajă, care fac parte dintr-un program de umanizare a unității de terapie intensivă a spitalului, au fost întrerupte în timpul perioadei mai dificile a pandemiei, dar au putut fi reluate odată cu ameliorarea situației. 

Reprezentanții spitalului au declarat că acest tratament „îi ajută mult pe pacienți pentru că le permite să intre din nou în contact cu realitatea”.

Pacientul, care a fost internat pe 9 aprilie, a petrecut jumătate de oră pe plajă, împreună cu soția lui și cu o echipă de medici care au avut grijă atât de pacient, cât și de securitatea pietonilor care se plimbau pe faleză în acel moment.

Sura: elperiodico.com

Sursa foto: GETTY IMAGES / DAVID RAMOS

Citește mai departe

Social

4 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 223 de cazuri noi. Bilanțul persoanelor infectate ajunge la 9 018

Publicat

pe

De către

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

223 de cazuri noi. Bilanțul îmbolnăvirilor ajunge la 9 018 de persoane

223 cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore

Alte 223 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 11 în Transnistria. Toate cazurile sunt cu transmitere locală, a anunțat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Cazurile au fost confirmate în urma procesării a 1 449 de teste. Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 9 018 cazuri.

Din numărul total de cazuri înregistrate în această zi, 22 sunt angajați ai sistemului medical: medici – 7, asistenți medicali – 10, personal auxiliar – 5.

Până la ora actuală, 5 009 persoane au fost tratate.

Totodată, ministerul a anunțat despre înregistrarea unui alt deces provocat de COVID-19.

Deces 315: Femeie de 78 ani, din Sîngerei. Internată la data de 29 mai, la Spitalul Clinic din Bălți. Comorbidități: cancer ovarian gr. IV, canceromatoză, ascită, pleurezie bilaterală.

În cadrul briefingului de prezentare a datelor, secretarul de Stat, Constantin Rîmiș a reiterat apelul său către populație: “Adaptarea treptată a măsurilor de restricție, nu înseamnă sfârșitul pandemiei. De fiecare dintre noi, depinde cât de ușor și sigur vom trece peste această perioadă dificilă”.

Expert: Carantina a prăbușit piața valutară

Expertul economic de la IDIS Viitorul Veaceslav Ioniță susține că Republica Moldova intră într-o criză foarte puternică, iar lucrul acesta se vede pe piața valutară și în mod special prin vânzările de valută ale persoanelor fizice, care în două luni de carantină au înregistrat cea mai profundă cădere din istoria Republicii Moldova.

„În perioada martie – aprilie avem o prăbușire a pieței valutare față anul precedent. Persoanele fizice au vândut 350 mil. USD față de 560 mil. USD. Asemenea cădere nu a mai fost înregistrată din 2009. Practic, cetățenii nu au vândut valută în lunile menționate. Explicația este că moldovenii nu au putut aduce valută în țară din cauza carantinei. Astfel, cel mai mic volum de valută vândut a fost înregistrat în aprilie 2020 – 135 milioane USD, cel mai redus volum din ultimii zece ani. Un volum slab al vânzărilor de valută a fost anii 2015, 2016 – ca urmare a crizei bancare – 175 mil. USD”, a menționat Ioniță.

Un alt element care explică volumul scăzut al vânzărilor de valută, potrivit lui Ioniță, este că populația nu a avut consum în lunile martie – aprilie. Potrivit expertului, aici avem două explicații: nu au lucrat majoritatea unităților de comerț nealimentare, ori aceste bunuri reprezintă peste 40% din cheltuielile populației. A doua explicația este că pe timp de criză populația își schimbă brusc comportamentul. Un detaliu este scăderea de două ori a vânzărilor de automobile noi. Oamenii care au un venit stabil se dezic de acest lucru deoarece suntem în criză și nu le arde a mașini. Asta după ce am avut câțiva procurările de automobile întrecea cu mult media europeană.

265 de pacienți sunt în stare gravă. Au fost anunțate alte patru decese

265 de pacienți cu COVID-19 sunt în stare gravă, dintre care 19 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 648 de bolnavi sunt în stare de gravitate medie. Totodată, în ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 109 persoane cu suspecție la COVID-19, a anunțat în dimineața zilei de astăzi, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 8 795 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1 019 în Transnistria.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 1 691 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-399, farmaciști-21, asistenţi medicali-667, felceri-89, personal auxiliar-515 persoane.

În ultimele 24 de ore 146 persoane au fost tratate și externate. Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 5009.

Totodată, ministerul a informat despre înregistrarea altor patru decese provocate de COVID-19. Este vorba despre patru bărbați cu vârste cuprinse între 45 și 73 de ani.

Deces 311: Bărbat de 61 ani, din raionul Ștefan-Vodă. Internat, în stare gravă, la data de 1 iunie, la Spitalul Raional Ștefan- Vodă. Comorbidități: hipertensiunea arterială.

Deces 312: Bărbat de 67 ani, din raionul Orhei. Internat la data de 26 mai, la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Deces 313: Bărbat de 73 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 2 iunie, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă, diabet zaharat.

Deces 314: Bărbat de 45 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 12 mai, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: osteosarcom, ganglioni limfatici paraaortali, intoxicație endogenă canceroasă avansată.

Din 15 iunie se reiau cursele aeriene regulate de pasageri

Începând cu 15 iunie, sunt reluate cursele aeriene regulate de pasageri și charterele regulate de pasageri. O hotărâre în acest sens a fost luată de Comisia națională extraordinară de sănătate publică

Potrivit deciziei, Aeroportul Internațional Chișinău va asigura:

– organizarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 pentru pasageri și angajați, în sălile de sosire și plecare: verificarea temperaturii, ecrane de protecție, echipament de protecție personală, soluții de dezinfecție, distanța socială;
– dezinfectarea încăperilor și instalațiilor în terminal, în conformitate cu recomandările Agenției Naționale de Sănătate Publică.

Operatorii aerieni naționali și străini vor asigura:

– respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 de către personalul navigant și pasageri;
– informarea pasagerilor privind respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 înainte de zbor, în timpul zborului și după aterizare;
– imprimarea și distribuirea la bordul aeronavei a formularelor necesare a fi completate de către pasageri în timpul zborului.

Operatorii de deservire la sol (handling) vor asigura:

– transportarea pasagerilor din terminal, spre aeronavă și vice-versa, fără rețineri nejustificate și cu asigurarea normelor sanitare;
– dezinfectarea încăperilor și suprafețelor de contact, în conformitate cu recomandările Agenției Naționale de Sănătate Publică.

Autoritatea Aeronautică Civilă va pune la dispoziția agenților aeronautici și a autorităților publice, care activează pe aeroporturile internaționale din Republica Moldova, materiale informative privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19 pentru pasageri și angajați, elaborate de autoritățile naționale și internaționale.

Primăria din Comrat, în carantină

Primăria din Comrat a intrat în carantină pentru două săptămâni, după ce doi consilieri locali au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat primarul municipiuluiui Serghei Anastasov pentru Gagauzinfo.md

Potrivit lui, alți câțiva consilieri municipali, dar și lucrătorii primăriei au simptome precum febră și tuse.

„Nu lăsăm pe nimeni să intre în clădirea primăriei, toți angajații au intrat în carantină timp de două săptămâni. Zilele de audienţe au fost anulate. Anterior, am decis să desfăşurăm şedinţele online, fără vizitatori. Și deși unii consilieri au cerut anularea acestei decizii şi chiar s-au adresat în instanţe, viaţa a demonstrat că decizia a fost corectă. Numărul de cazuri putea fi mai mare “, a spus Serghei Anastasov.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sănătate5 ore în urmă

Plasma convalescentă, eficientă sau nu în lupta cu COVID-19? Rezultatele spitalelor noastre

PE SCURT Cetățenii care au depășit infecția de COVID-19 continuă să doneze plasmă convalescentă pentru persoanele în stare gravă cu...

Externe10 ore în urmă

Pacientul care a văzut marea, după 50 de zile în spital

După aproape două luni de spital, Isidre Coreea este unul dintre pacienții care s-a putut bucura de mare, alături de...

Social11 ore în urmă

4 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 223 de cazuri noi. Bilanțul persoanelor infectate ajunge la 9 018

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

SocialO zi în urmă

Prea devreme? Ce cred medicii despre relaxarea restricțiilor

PE SCURT După aproape trei luni de luptă intensă cu COVID-19, o bună parte din statele europene au anunțat relaxarea...

JustițieO zi în urmă

Un vlogger român a instigat la viol. S-a lăsat cu revolte, contracte pierdute și anchetă penală

PE SCURT Un vlogger popular din România, cu peste 850 de mii de abonați pe Youtube, a rămas fără contracte,...

SocialO zi în urmă

3 iunie 2020: COVID-19, PE SCURT: 247 de cazuri noi de infectare

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

2 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT/ +188 cazuri noi de COVID-19. 17 sunt lucrători medicali

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Politică3 zile în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

PoliticăO săptămână în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Politică2 săptămâni în urmă

De la nostalgie până la tușonkă și hrișcă. Timpuri, pandemie și elite politice

COVID-19 a bulversat întreaga lume, ne-a închis hotarele, ne-a limitat drepturile, ne-a blocat accesul și ne-a îndemnat să stăm acasă....

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Primul caz de re-infectare, focar major în internatul din Bender și acuzații politice 

PE SCURT Săptămâna 11-17 mai a fost marcată de câteva evenimente în regiunea transnistreană și în relația dintre Chișinău-Tiraspol. Există...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: sate blocate și ședințe ratate

PE SCURT Săptămâna trecută a fost marcată de câteva evenimente în relația Chișinăului cu regiunea transnistreană. De mâine se relaxează...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria. Noi acuzații la adresa Chișinăului. Despre împrumutul rusesc: „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

PE SCURT Săptămâna 27 aprilie – 3 mai s-a dovedit a fi mai intensă pe linia politică Chișinău – Tiraspol....

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria/ Autoritățile separatiste vorbesc despre „provocări existente în relațiile cu Republica Moldova”

PE SCURT După ce săptămâna trecută la Tiraspol se tiraja mesajul „Chișinăul își deghizează cinic fraudele diplomatice și birocratice prin...

Advertisement

Opinii

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
« mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930