Urât, ridicol și aberant. Cum este văzut Putin de caricaturiști

Războiul din Ucraina a fost subiectul dominant și pentru caricaturiștii celor mai importante publicații media din lume.

Cum este abordat războiul, cum apare figura lui Putin în lucrările artiștilor, vedeți în selecția de caricaturi de mai jos.

Coperta noului număr al revistei Charlie Hebdo îl arată pe Putin ca pe o gorilă cu organe genitale mici, urinând pe un buton roșu. Sub caricatură scrie „În drum spre secolul 21!”.

Caricaturista Ann Telnaes de la Washintong Post ironizează în caricatura sa declarațiile lui Vladimir Putin despre „denazificarea” Ucrainei. În oglinda din fața lui Putin e imaginea dictatorului Adolf Hitler.

Satish Acharya, un caricaturist popular din India, a publicat pe contul său de Twitter aceste două caricaturi.

Prima ironizează declarațiile lui Vladimir Putin despre fraternitatea celor două popoare, în timp ce înjunghie cu nasul un soldat ucrainean. „Ți-am zis, suntem similari. Sângele nostru e același, frate!”, zice mesajul caricaturii.

În cea de-a doua caricatură Acharya îl arată pe Putin cu mustața lui Hitler în formă de tanc în timp ce cheamă partea ucraineană la dialog. „Hai să vorbim!”.

Caricaturistul Drew Sheneman  de la Tribune Content Agency îl afișează pe Putin călare pe „marele urs”, iar caricatura e însoțită de mesajul „Economia noastră este o cisternă cu gaz cu scurgeri, dar haideți să invadăm Ucraina, de ce nu? Pare o cale logică de a utiliza resursele”.

Caricaturistul Adam Zyglis de la Cagle Cartoons îl prezintă pe Putin călare pe un cal îndreptându-se spre Ucraina. Mesajul care însoțește caricatura e „Voi închide ușa hambarului doar după ce-mi dați ce vreau eu”.

Kevin Siers de la  Cagle Cartoons îl prezintă pe Vladimir Putin în blană de urs în timp ce înghite Ucraina cu mesajul „E discurs politic legitim!”.

Mike Luckovich de la Creators Syndicat îl arată pe liderul rus în timp ce acesta împinge spre Ucraina un urs pe un monociclu ( bicicletă cu o roată). Ursul strigă „Ajutor!”.

Caricaturistul Bill Bramhall de la Tribune Content Agency îl înfățișează pe Vladimir Putin cu pieptul gol la aceeași masă cu Stalin, în timp ce trasează împreună granițe noi pe o hartă.

Ben Jennings de la The Guardian îl prezintă pe Putin în caricatura sa alături de îngerii și demonii săi.

Menționăm că în 2011 filiala regională a Partidului Comunist din Federația Rusă a primit un avertisment pentru distribuirea unei benzi desenate în care unul dintre personaje era asemănător cu Vladimir Putin. Comisia Electorală a declarat atunci că e nevoie de un permis special pentru a utiliza imaginea unui politician în caricaturi.

Ulterior instanța orașului Nijni Novgorod a respins cererea Partidului Comunist prin care cere ca interzicerea benzilor desenate care îl înfățișează pe Putin să fie ilegală.

Mă visez în presă de pe la 15 ani. Tot atunci am început să public în ziare pentru elevi, să particip la proiecte radio. Am fondat reviste studențești, platforme online, ador Social Media. Am dus un blog activ peste zece ani și nu-mi imaginez să treacă o zi fără să scriu câteva rânduri. Am preluat administrarea Moldova.org în 2012 și nu mi-e frică să-l numesc proiectul vieții. Nu mai am timp pentru reportaje, eseuri și toate textele pe care visez să le scriu pentru Moldova.org, dar sunt fericită că pun umărul prin proiectele pe care le dezvoltăm la existența acestei echipe care documentează, scrie și publică materiale cu care ne mândrim.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.