Un bărbat de 30 de ani din raionul Râşcani a fost reţinut de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să treacă ilegal peste frontiera de stat 3.500 pachete de țigări cu timbru de acciz al R.Moldova. Pentru reținerea acestuia, polițiștii de frontieră au folosit arma din dotare, fiind trase două focuri de avertisment.

Cazul a avut loc pe 6 septembrie, când în jurul orei 18.00, echipa mixtă a observat la mai puțin de 500 de metri de râul Prut o persoană care înainta spre linia de frontieră, având asupra s-a două colete.

Polițiștii de frontieră au somat persoana în cauză pentru a opri, somarea cărora a fost ignorată, iar drept urmare a fost necesară aplicarea armei din dotare.

În scurt timp, tânărul de 30 de ani a fost reținut, iar în urma cercetărilor preliminare, la fața locului au mai fost depistate, pregătite din timp și bine ascunse, încă trei colete și o funie preconizată pentru facilitarea trecerii lor peste Prut.

Astfel,3.500 pachete cu țigări marca Ritm urmau să ajungă în România, valoarea fiind estimată la 56.000 mii lei.

Tânărul, cu domiciliul în raionul Râșcani, și-a recunoscut fapta, declarând polițiștilor de frontieră că produsele de tutungerie urmau să fie transmise unui cetățean român pentru o sumă semnificativă de bani. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată și indisponibilizată la sediul Direcției regionale Nord.

În prezent, cazul este cercetat de ofițerii de investigații, acumulând toate probele necesare, în vederea stabilirii vinovăţiei şi aplicării măsurilor legale ce se impun.