Traian Băsescu: Voi depune un proiect privind unirea cu Republica Moldova

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, la B1 TV, că va depune în Parlament, un proiect de lege privind unirea cu Republica Moldova, care se va baza şi pe Decizia 148 a Senatului Statelor Unite ale Americii, anunță Mediafax.

”(La începerea sesiunii parlamentare-n.r.) voi depune un proiect legat de unirea cu Republica Moldova, bazat şi pe Decizia 148 a Senatului SUA. (…) A fost iniţiativa unui grup de senatori ai SUA ca imediat ce Republica Moldova şi-a declarat independenţa să facă o trecere în revistă a dreptului Republicii Moldova de a se uni cu România. (…) (în contextul unificării Germaniei-n.r.), într-o declaraţie dedicată Republicii Moldova se precizează dreptul acestei ţări de a se reuni cu România, în condiţiile Actului final de la Helsinki, articolul 1(…)”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la B1 TV.

Traian Băsescu a afirmat că unirea cu Republica Moldova poate fi realizată ”dacă vor moldoveni”.

”Procedura ar fi să vrea moldoveni, (…) prin decizia Parlamentului”, a precizat Traian Băsescu.

Agerpres scrie că la aceeași emisiune liderul PMP şi-a exprimat totodată speranţa că unirea cu Republica Moldova se va realiza într-un termen mai mic de zece ani, ţinând cont de “cum evoluează curentul unionist”. Băsescu a declarat că România trebuie să ceară anularea pactului Ribbentrop-Molotov, acesta putând fi, în opinia sa, un proiect de ţară care ar reda demnitatea României.

“Un minister al reîntregirii ţării care să promoveze ideea de reunificare a ţării. Noi avem această problemă de demnitate naţională. (…) Trăim şi acum după cu am stabilit doi criminali: Hitler şi Stalin, prin miniştrii lor de externe, cu odiosul Pact Ribbentrop-Molotov”, a afirmat fostul preşedinte al României, în emisiune la postul de televiziune B1.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.