Starea Regelui Mihai s-a agravat

Principesa Margareta și Principele Radu au plecat duminică seara de urgență în Elveția, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat. “Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței”, anunță un comunicat al Palatului Elisabeta.

În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestății Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui și pentru a primi sfatul lor în circumstanțele actuale”, se mai spune în comunicat.

În octombrie,  Casa Regală anunța că Regele Mihai se află sub supravegherea permanentă a medicilor şi urmează tratamentul, anunţă Casa Regală.

Este pentru prima oară în ultimul an când Casa Regală face un astfel de anunț, după ce Regele Mihai, care de curând a împlinit 96 de ani, a fost diagnosticat cu o formă gravă de leucemie și cancer de piele.

De atunci, informațiile referitoare la starea Regelui Mihai transmiteau în general că acesta are o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată şi are o stare de spirit bună.

Regele Mihai I – ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.