Connect with us

Economie

Republica Moldova – pe locul 33 în clasamentul Open Budget Index

Publicat

pe

Republica Moldova s-a situat pe locul 33 din 115 țări în clasamentul Open Budget Index. Republica Moldova, în premieră, a fost inclusă oficial în cadrul OBI (Open Budget Index), înregistrând un scor de 58 de puncte din 100 posibile sau cu 16 puncte mai mult decât media globală (42 puncte).

OBI măsoară transparența bugetară, puterea de supraveghere a instituțiilor legislative și participarea publicului în procesul bugetar.

În clasament au fost incluse 115 țări, iar rezultatul a fost determinat în funcție de punctajul obținut. Fiecărei țări i-a fost atribuit un scor de maxim 100, care a determinat clasamentul acesteia la nivel mondial.

Astfel, Moldova are un nivel de supraveghere al instituțiilor – Parlamentul și Curtea de Conturi de 59 de puncte din 100, similar țărilor din regiune ca Turcia, Bulgaria, Croația, dar semnificativ mai mic decât vecinii noștri din Ucraina, care au înregistrat 83 de puncte la acest capitol.

În ceea ce privește nivelul de participare al cetățenilor, Republica Moldova a înregistrat un scor de 7 din 100 puncte posibile, însemnând că guvernul nu reușește să implice cetățenii în procesul de elaborare a bugetului, în special, din cauza lipsei de instrumente și mecanisme eficiente pentru implicarea cetățenilor în acest proces, dar și slaba valorificare a instrumentelor disponibile. Printre țările cu cel mai bun scor se numără Noua Zeelanda, Africa de Sud și Suedia.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Economie

Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale. Pavel Filip a discutat cu vicepreședintele Gazprom Valeri Golubev

Publicat

pe

De către

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu vicepreședintele Gazprom Valerii Golubev. Părțile au discutat despre asigurarea pieței interne cu gaze naturale, tranzitul acestora, dar și procedurile de reorganizare a SA „Moldovagaz”, impuse de cadrul legal național și angajamentele asumate.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, oficialii au făcut un schimb de opinii în legătură cu perspectivele dezvoltării colaborării dintre Republica Moldova și compania „Gazprom”. Conducerea concernului rus a dat asigurări că în 2019 piața internă din Republica Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale precum s-a convenit anterior.

În cadrul discuțiilor, a fost abordat și subiectul privind necesitatea reorganizării SA „Moldovagaz”, dar și a celorlalte întreprinderi de distribuție a gazelor naturale aflate în proprietatea companiei, în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova, dar și cu directivele europene, în special pachetul III energetic.

Termenul de implementare a prevederilor este 1 ianuarie 2020. Pavel Filip a menționat că Guvernul va asigura suportul necesar pentru restructurarea sectorului în termenii stabiliți și crearea unei piețe concurențiale în domeniu.

La finalul întrevederii, Valerii Golubev l-a invitat pe prim-ministrul Pavel Filip să participe la ceremonia aniversară a companiei „Moldovagaz”, care va marca 20 de ani de activitate, în anul 2019.

Citește mai departe

Economie

Chiril Gaburici: Solicit atașaților economici rapoarte de analiză a situației din țările de reședință

Publicat

pe

De către

Ministrul Economiei și Infrastructurii a lansat un apel către atașații Birourilor comercial-economice (BCE) din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare, în care a solicitat remiterea, în adresa Ministerului Economiei și Infrastructurii, a rapoartelor de analiză pe dimensiunea cooperării comercial-economice cu țara de reședință.

Potrivit ministrului, vor fi  analizate atât potențialul de import și export, dar și interesul mediului de afaceri în a-și extinde investițiile în țara noastră.

„Ne dorim o conlucrare mai strânsă cu angajații birourilor comerciale pentru a promova produsele autohtone peste hotarele țării și a atrage investiții străine în economia națională. De aceea, solicit atașaților Birourilor comercial-economice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare, să remită în adresa Ministerului Economiei și Infrastructurii, un raport de analiză a situației economice a țării de reședință până la finele lui octombrie”, a specificat Chiril Gaburici.

În context, ministrul a menționat că Birourile, create la inițiativa Ministerului Economiei și Infrastructurii de comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, au menirea să promoveze interesele economice ale țării noastre.

Totodată, Birourile comerciale oferă suport în negocierea, încheierea și implementarea tratatelor economice bilaterale şi multilaterale în țara de reședință şi în cele de acreditare prin cumul, ale Republicii Moldova.

Republica Moldova deține 12 birouri comercial-economice în misiunile diplomatice acreditate peste hotare, în țările care reprezintă principalii parteneri comerciali și investiționali pentru statul nostru, precum România, Ucraina, Turcia, Rusia, China, Belgia, Italia, Polonia, Germania, Belarus, Elveția și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, urmează a fi deschise BCE în Japonia, SUA și EAU.

Citește mai departe

Economie

Compania chineză ZTE intenționează să deschidă o fabrică de asamblare a autobuzelor electrice în R.Moldova

Publicat

pe

De către

Compania chineză ZTE și-a anunțat intenția de a investi în deschiderea unei fabrici de asamblare a autobuzelor electrice în Republica Moldova. Despre aceasta reprezentanții companiei au anunțat astăzi, în timpul întrevederii cu prim-ministrul Pavel Filip.

Compania ZTE Corporation este o societate pe acțiuni, în care Guvernul Republicii Populare Chineze deține mai mult de 50% din pachetul de acțiuni, iar restul acționarilor sunt privați. În 2016, cifra de afaceri a companiei a fost de 1,7 miliarde de dolari. ZTE are afaceri în peste 160 de țări și peste 80 de mii de angajați.

„Vizita oricărui investitor potențial este o bucurie pentru noi. Dar atunci când cineva dintre ei decide să deschidă afaceri în țara noastră, pentru noi este o bucurie dublă”, a spus prim-ministrul.

Șeful Guvernului i-a îndemnat pe investitori să aibă un dialog permanent cu Secretariatul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, care este o verigă de legătură între Executiv și mediul de afaceri.

De asemenea, Pavel Filip a încurajat compania să investească în Zonele Economice Libere, dar și în Parcul IT virtual, care asigură condiții favorabile antreprenorilor. Un avantaj este și faptul că Republica Moldova are regim de comerț liber cu UE, țările CSI și Turcia. În prezent, un Acord similar se negociază și cu Republica Populară Chineză.

Premierul a reconfortam deschiderea și suportul Guvernului pentru proiectele investiționale de anvergură: „Suntem deschiși pentru investitori. Vă puteți adresa cu orice problemă, să găsim rapid soluții optime”.

Pentru a imprima un start constructiv discuțiilor, prim-ministrul a dispus crearea unui grup de lucru la nivel ministerial, cu participarea reprezentanților companiei, pentru a elabora un Memorandum. În acest document urmează a fi stabilite etapele care vor fi întreprinse pentru realizarea proiectului investițional.

Reprezentanții Companiei ZTE Corporation au apreciat dialogul constructiv și deschiderea Guvernului pentru rezolvarea problemelor oamenilor de afaceri.

Foto: Poză simbol

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com