Referendumul de mâine ar putea transforma Turcia într-o republică prezidențială

Reforma constituțională a Turciei, care va fi supusă votului popular la referendumul de mâine, 16 aprilie, prevede înlocuirea actualului sistem parlamentar – creat în anul 1924 de către fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk – cu unul prezidențial, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

Potrivit proiectului, reforma prevede următoarele schimbări ale Constituției turce:

  1. Funcția de prim-ministru este suprimată și prerogativele acesteia vor fi transferate președintelui, care astfel va prelua și conducerea executivului.
  2. Președintele va putea să exercite puterea executivă fără să țină cont de parlament, prin emiterea de decrete cu forță de lege, dar care ulterior vor putea fi revizuite sau abrogate de către legislativ.
  3. Șeful statului va numi rectorii universitățile, precum și pe patru din cei 13 membri ai Consiliului Superior al Judecătorilor și Procurorilor.
  4. Vârsta minimă de la care se va putea candida pentru un post de deputat va fi redusă de la 25 de ani la 18 ani, iar numărul de parlamentari va crește de la 550 la 600.
  5. Șeful statului va putea oricând să dizolve parlamentul, iar atât președintele, cât și Marea Adunare Națională vor putea să convoace alegeri anticipate, etc.

Dacă va fi susținută prin referendum, reforma constituțională va concentra puterea în mâinile președintelui Erdogan.

Comisia de la Veneția, organ consultativ al Consiliului Europei, a avertizat că această reformă introduce un regim autoritar “al unui singur om”, fapt care riscă să slăbească democrația.

Absolventă de Jurnalism (Iași, 2015), își face masteratul în domeniul industriilor creative (Suedia, 2017).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.