Proiect elaborat în cadrul programului cu FMI: Noi prevederi pentru sporirea transparenței acționariatului băncilor

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, modificări și completări ale cadrului juridic actual pentru sporirea transparenței acționariatului din sectorul bancar.

Proiectul de lege vine cu modificări și completări la legile cu privire la instituțiile financiare, societățile pe acțiuni, piața de capital, redresarea și rezoluția băncilor și activitatea băncilor.

În particular, va fi expusă în mod expres derularea și finalitatea procedurilor de anulare, emitere și vânzare a cotelor de participare în cazul nerespectării cerințelor privind acționariatul în capitalul băncilor.

Amendamentele urmăresc o mai bună guvernanță corporativă și atragerea investitorilor de calitate în sistemul bancar. Aceste prevederi au drept scop asigurarea stabilității sectorului bancar, păstrarea funcțiilor și direcțiilor principale de activitate ale băncilor, protecția intereselor deponenților și a altor creditori.

Proiectul de lege a fost elaborat în cadrul programului cu Fondul Monetar Internațional și este de o importanță majoră pentru sistemul bancar din Republica Moldova.

Documentul a fost consultat cu agențiile și ministerele conexe și cu experții internaționali, inclusiv ai FMI. Prevederile proiectului vor contribui la îmbunătățirea gestionării afacerilor în sectorul bancar de către acționarii care întrunesc cerințele legislației bancare.

„Este o asumare a noastră, astfel încât să reușim până la bordul FMI, așa cum ne-am propus, să avem aceste amendamente aprobate. Cu atât mai mult că trebuie dus până la capăt tot ce s-a început în sistemul bancar, astfel încât să știm că nu vom mai avea probleme în acest domeniu niciodată, nici cu transparența acționariatului, dar nici cu evaziuni sau fraude”, a spus, în context, premierul Pavel Filip.

De asemenea, Guvernul a avizat pozitiv o inițiativă legislativă de modificare și completare a unor acte legislative, cu scopul de a clarifica prevederile normei legale aplicabile proceselor în derulare la momentul adoptării legii, privind modul de determinare a termenului și a prețului de vânzare a acțiunilor băncii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.