Problema basarabenilor cu acte românești rămași fără cetațenie a fost soluționată astăzi la București!

Victorie în Dosarul “minorilor non-cetățeni”, problemă cu care s-au consfruntat în ultimii ani mii de basarabeni care și-au perfectat actele românești în baza actelor părinților lor.

Guvernul României a modificat și completat astăzi, la insistența deputatului Constantin Codreanu, cadrul legal privind acordarea cetățeniei române.

Noua lege prevede ca minorilor să li se acorde cetățenia la cererea părinților și odată cu aceștia.

Potrivit sursei, noile reglementări au fost adoptate prin Ordononață de Urgență pentru a elimina “aspecte care au generat interpretări divergente la nivelul autorităților cu atribuții în domeniu, urmate de numeroase litigii, soluționate definitiv sau în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătoreşti”.

Noile dispoziții sunt aplicabile și persoanelor care prin hotărâre judecătorească le-au fost anulate actele pentru că nu au parcurs procedura privind acordarea cetățeniei române la autoritatea competentă, odată cu părinții care au obținut cetățenia română.

Menționăm că redacția noastră a sesizat zeci de cazuri când cetățenilor români din Republica Moldova le-a fost refuzată prelungirea valabilității pașapoartelor pe motiv că actele au fost eliberate eronat și nu figurează în dovada de cetățenie a părinților.

Sub incidența acestei confuzii au intrat persoanele părinții cărora au redobândit cetățenia română în timp ce ei erau minori. Ulterior aceștia și-au perfectat toate actele românești în baza dovezii de cetățenie a părinților.

Vom reveni cu detalii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.