Connect with us

Economie

În premieră, patru raioane au preluat în gestiune drumuri de importanță locală

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a informat că, în premieră pentru Republica Moldova, patru raioane au preluat în gestiune drumuri de importanță locală. Este vorba despre raioanele Telenești, Rezina, Edineț și Florești care au primit în gestiune 476 km de drumuri locale.

Procesul de transmitere a drumurilor locale urmează să finalizeze în august 2017. Până atunci, toate consiliile raionale și municipale din republică vor prelua în gestiune totală circa 3500 de km de drumuri locale.

Pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor locale transmise, din Fondul Rutier, vor fi repartizate în acest an mijloace financiare în sumă de circa 350 mln de lei.

De menționat că, MTID a demarat această reformă în scopul excluderii factorul politic din procesul de repartizare a mijloacelor financiare din fondul rutier și asigurarea eficientizării întreținerii și reparației drumurilor de importanță locală prin descentralizare.

Procedura a fost demarată în contextul implementării prevederilor Legii Fondului Rutier și Legii privind finanțele publice locale, care reglementează transmiterea drumurilor locale la balanța autorităților publice locale (APL) de nivelul II cu finanțare din Fondul rutier.

Aceasta se va face conform numărului de kilometri administrați către APL de nivelul I, calculate proporțional numărului populației, în cuantum de 50% din volumul total al taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Economie

Se ieftinesc carburanţii!

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a micşorat marţi, 17 octombrie, prețul plafon la benzină şi la motorină. Prețul plafon la carburanți a fost stabilit pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 a fost stabilit preţul maxim de 16,97 lei în comparaţie cu preţul actual de 17,20 lei. Un litru de motorină va costa 15,18 lei comparativ cu 15,41 lei din ultimele două săptămâni.

În comparație cu ultimele două săptămâni, prețul benzinei şi al motorinei s-a micşorat cu 23 bani.

Prețurile plafon intră în vigoare de miercuri, 18 octombrie, și sunt valabile până pe 31 octombrie.

Potrivit Metodologiei ANRE, la fiecare 14 zile calendaristice, în ziua de marți, stabilește prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat și le publică pe pagina sa web până la ora 13.00.

Prețurile plafon au la bază patru componente principale: cotațiile medii Platts pentru benzină; costurile de tranzacționare aferente operațiunii de import, inclusiv costurile de transport și de asigurare; cota accizelor și cota taxei pe valoarea adăugată, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova, și marja comercială specifică care cuprinde valoarea cheltuielilor și profitul companiilor petroliere.

Citește mai departe

Economie

Compensații pentru ineficiență energetică

Autoritățile municipale alocă de aproape un deceniu compensații pentru căldură populației social vulnerabile, asta deși cu cei 60 milioane lei alocați anual, municipalitatea ar putea mobiliza câte 600 milioane de lei investiții pentru eficientizarea energetică a blocurilor din capitală (izolarea clădirilor și trecerea la sistemul de distribuție orizontală a agentului termic), a sugerat la emisiunea ”15 minute de realism economic” expertul în energetică de la IDIS Viitorul, Victor Parlicov.

Chișinăul este unicul oraș din Republica Moldova care acordă compensații pentru căldură în perioada rece a anului, în volum de 40% din factura la energia termică pentru populația social vulnerabilă.

Potrivit lui Parlicov, în Republica Moldova problema facturilor mari la căldură ține în primul rând de proasta eficiență energetică a blocurilor.

Pentru comparație, Republica Moldova consumă de trei ori mai multă energie termică pentru a încălzi un metru pătrat de spațiu comparativ cu statele din UE. Situația creată a fost moștenită din perioada sovietică când resursele energetice erau foarte ieftine și nu se punea problema eficienței energetice, iar în prezent  nu ne mai putem permite irosirea energiei.

”Banii alocați consumatorilor vulnerabili de către autoritățile municipale de facto subvenționează ineficiența energetică. Proiectele pilot realizate în trecut de S.A.”Termocom” și recent de S.A.”Termoelectrica”  au demonstrat că prin adoptarea unor măsuri de eficiență energetică (izolarea termică a clădirilor și trecerea de la sistemul de distribuție vertical a agentului termic la un sistem orizontal, cu contorizarea fiecărui apartament și posibilitatea consumatorilor de a regla nivelul de căldură de la calorifer) se poate obține o reducere a consumului de energie cu până la 45%.

Realizând o asemenea investiție povara facturilor la căldură pentru consumatorii respectivi ar fi redusă pentru totdeauna. Or, autoritățile locale cheltuiesc același 40%, în fiecare lună din perioada rece a anului, pentru compensarea facturilor acestor consumatori”, a precizat Parlicov.

Lucrările de eficiență energetică pot fi făcute doar integral, la nivelul întregului bloc, și nu pentru fiecare apartament în parte.

Respectiv, chiar dacă s-ar rezolva toate problemele administrative și juridice și locuitorii unui bloc ar conveni să investească în comun în aceste lucrări, ar rămâne problema economică – populația social vulnerabilă nu ar avea surse pentru a-și achita contribuția la aceste lucrări de eficiență energetică. Experiența S.A.”Termoelectrica” cu blocul de pe str.Pandurilor 52 demonstrează că investițiile medii necesare pentru trecerea de la sistemul vertical de distribuție a agentului termic la cel orizontal ajung la circa 500 euro pentru fiecare apartament.

În concluzie, expertul în energetică susține că dacă e să admitem că circa 10% din apartamentele din fiecare bloc sunt locuite de consumatori social vulnerabili, atunci cu cele 60 milioane de lei alocate pentru compensanții s-ar putea mobiliza până la 600 milioane de lei pentru investiții în eficiența energetică a clădirilor.

Respectiv, o parte din banii alocați anual din bugetul municipal ar trebui să fie combinați cu mijloacele financiare din fondul de eficiență energetică pentru constituirea unui pachet financiar disponibil pentru îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor din Chișinău

Citește mai departe

Economie

Calea Ferată din Moldova a renovat un tren diesel. Garnitura va circula pe cursa Bălți – Ungheni sau Bălți – Ocnița

Calea Ferată din Moldova a renovat din mijloace proprii un tren de tip diesel. Cheltuielile au constituit aproximativ un milion de lei și au inclus schimbarea şi repararea pieselor, a motoarelor, roților, modernizarea vagoanelor. Garnitura va circula pe cursa Bălți – Ungheni sau Bălți – Ocnița. 

Lucrările au fost executate timp de circa patru luni, iar în urma proiectului au fost create condiții de călătorie mai confortabile pentru pasagerii din nordul ţării.

Directorul CFM, Iurii Topala, a menţionat că, deși repararea capitală a garniturilor este o practică uzuală, asemenea lucrări nu s-au făcut de mulți ani în primul rând din cauza lipsei de fonduri.

„Acest tip de garnituri au termenul de exploatare de circa 20 de ani, cu drept de prelungire. În mod obișnuit, sunt efectuate reparații curente ale garniturilor, însă în ultimii ani nu a existat posibilitatea de a renova complex aceste trenuri. Ne-am dori să achiziționăm și altele, noi, dar deocamdată prioritățile noastre sunt stabilite în conformitate cu necesitățile vitale ale companiei”.

Viceministrul Economiei și Infrastructurii Sergiu Bucataru. a menţionat că sectorul feroviar reprezintă un domeniu strategic, iar proiectul de restructurare și reorganizare a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, finanțat de BERD, BEI și UE va adăuga substanță acestui obiectiv comun.

Citește mai departe

Ultimile Știri

Important19 minute în urmă

10 000 de dosare penale au fost digitalizate de procurori

Circa 10 000 de cauze penale au fost digitalizate de procurori în decursul a trei luni şi jumătate de la implementarea...

Externe27 de minute în urmă

Faimosul diamant roz “Le Grand Mazarin”, scos la licitație

Un diamant roz de 19,07 carate care a aparținut coroanei franceze, denumit “Le Grand Mazarin”, va fi vândut în cadrul...

Externe2 ore în urmă

Un tanc a lovit un stâlp de electricitate din Galați

Un tanc a lovit un stâlp de electricitate din Galați, miercuri, în urma incidentului nefiind nimeni rănit. Vehiculul militar a...

Externe3 ore în urmă

Gaze toxice. Consiliul European se va reuni în altă clădire

Summitul liderilor europeni, prevăzut pentru joi și vineri la Bruxelles, nu va mai avea loc în noul sediu al Consiliului...

Important4 ore în urmă

Asociația Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre și Baltice condamnă atacurile președintelui Dodon

Asociația Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre și Baltice și-a exprimat îngrijorarea cu privire la presiunea exercitată de...

Important5 ore în urmă

„Orheiul Vechi” devine mai atractiv: trei pensiuni rurale au fost inaugurate după renovare// FOTO

Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Moldova – rezervația cultural – naturală „Orheiul Vechi” devine mai atractivă și...

Social14 ore în urmă

Şomerii care beneficiază de ajutor social vor presta, la solicitarea primarului, activităţi comunitare

Şomerii înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social vor presta, la...

Advertisement

Opinii