Peste o sută de copii de pe ambele maluri ale Nistrului au participat la Festivalul fotbalistic „ÎMPREUNĂ suntem o echipă!

Peste o sută de copii din opt comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru au participat, în perioada 12-13 mai, la Festivalul fotbalistic „ÎMPREUNĂ suntem o echipă!”. Evenimentul s-a desfășurat la Complexul Școlii Sportive pentru Copii și Juniori din Grigoriopol, stânga Nistrului.

La eveniment au participat echipe din localități în care, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, au fost modernizate instituții educaționale și sportive: Varnița, Șerpeni, Roșcani, Tănătari, Chircăiești, precum și Grigoriopol, Blijnii Hutor și Dubăsari.

Evenimentul a fost inaugurat de către Marco Gemmer, șef adjunct al secției proiecte și cooperare tehnică a Delegației UE în Republica Moldova: „Oriunde ai juca fotbal, regulile sunt mereu aceleași. Cel mai important lucru pe care vi-l oferă acest eveniment este posibilitatea de a vă lega prietenii”.

„Acest festival nu are învingător. Fiecare echipă a fost premiată cu medalie, diplome și cupe. Astfel, vrem să le transmitem copiilor principiile fundamentale ale fotbalului: respectul, prietenia și solidaritatea”, a menționat Valentin Chicu, coordonator de proiecte Grassroots din cadrul FMF.

La rândul său, Serghei Ursul,  manager al Oficiului Regional de Dezvoltare “EST” al FMF, a subliniat că speră ca acest festival să devină unul anual. De menționat că fiecare instituție care a participat la competiție a primit inventar sportiv în sumă de peste 13 mii de lei.

Programul Festivalului a inclus și activități distractive. Seara, după competiție, copiii au avut parte de un rug de tabără și concursuri.

„Când am fost anunțați de antrenorul nostru că vom pleca în stânga Nistrului la un turneu de fotbal, am fost foarte încântați! Suntem pentru prima dată aici și ne simțim foarte bine! Ne-am făcut deja mulți prieteni și sper să ne mai revedem la astfel de competiții sportive. Cel mai mult aici mi-a plăcut să joc fotbal și să particip la concursuri”, a spus Igor Cîrlig, elev la Gimnaziul „P. Erhan”, s. Tănătari (raionul Căușeni).

Festivalul fotbalistic „ÎMPREUNĂ suntem o echipă!” a fost realizat de Federația Moldovenească de Fotbal în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Principalul obiectiv al proiectului a constat în crearea unor condiții optimale de dezvoltare, promovare și monitorizare a sportului în localitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru prin intermediul evenimentelor sportive comune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare