Percheziții la Primăria Cimișlia: Primarul, viceprimarii şi doi funcţionari, cercetaţi penal într-un dosar de corupţie

Primarul, viceprimarii şi doi funcţionari ai Primăriei Cimişlia sunt cercetaţi penal într-un dosar de corupţie. Direcţia teritorială Sud a CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat astăzi opt percheziţii în birourile funcţionarilor, dar şi la domiciliile acestora pentru fortificarea probatoriului în cauza penală.

Potrivit materialelor cauzei, din octombrie 2016 şi până în prezent, funcționarii şi-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin trucarea unei licitații privind achiziţionarea lucrărilor de asfaltare a unei porțiuni de drum din orașul Cimișlia.

În fapt, factorii de decizie din cadrul Primăriei Cimișlia ar fi contractat SRL „RUTADOR” pentru lucrări de asfaltare, fără a avea un contract propriu-zis, având o înțelegere prealabilă cu reprezentanții SRL-ului de a legaliza tranzacția după finalizarea  lucrărilor.

În urma audierii unor membri ai Consiliului raional Cimişlia, s-a confirmat faptul că, deşi fusese transferat aproximativ 1 000 000 de lei SRL RUTADOR pentru lucrările de asfaltare, primarul ar fi încercat să-i convingă să aloce suplimentar 200 000 de lei. Asta chiar dacă lucrările fusese deja finalizate.

Urmare a celor menţionate, persoanele publice şi cu funcţii de demnitate publică din cadrul Primăriei or. Cimişlia au cauzat daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice, nu au asigurat transparenţa achiziţiilor publice şi concurenţa loială în domeniul achiziţiilor publice, astfel încălcând principiile reglementate de lege.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă închisoare de până la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.