Leancă despre BEM, Aeroport, un partid cu Sturza și Unirea cu România

Iurie Leancă a vorbit în cadrul emisiunii Cabinetul din Umbră la Jurnal TV despre rolul său în cedarea acțiunilor statului la BEM și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, despre scoaterea unui miliard de euro în afara țării, precum și despre negocierile cu liberalii și comuniștii pentru învestirea sa, dar și despre potențiala co-optare a lui Ion Sturza într-un nou partid sau despre posibilitatea Unirii Moldovei cu România.

Am fost doar prim-ministru

În privința tranzațiilor de la Banca de Economii, în urma cărora statul și-a pierdut pachetul de control la BEM, Iurie Leancă a declarat că ”am fost doar un prim-ministru”. Potrivit fostului șef al Guvernului, cedarea acțiunilor statului la BEM s-a făcut la nivel de miniștri adjuncți și pe nicio tranzacție nu a fost semnătura sa.

Întrebat despre relația sa cu Ilan Shor, Leancă a admis că l-a invitat la ședințele Comitetului de stabilitate financiară pentru ”a avea mai multe surse de informații”. Potrivit lui, deși Banca Națională a Moldovei este instituția de stat abilitată să monitorizeze fluxurile financiare și să ofere Guvernului informațiile despre acestea, ”existau motive să nu am suficientă încredere”. Mai mult decât atât, Leancă a inclus BNM, alături de Centrul Național Anticorupție, în lista unor ”instituții care iau uneori decizii arbitrare, uneori greșite, sau în baza unor interese meschine”.

Cât privește investigarea furtului unui miliard de euro din țară, fostul premier a subliniat că ”nu are cum să fie bine în sensul că nimeni nu va fi pedepsit, gaura este prea mare”. Acesta și-a exprimat încrederea și speranța că misiunea companiei internaționale de investigații Kroll va da de urma fondurilor sustrase pentru a recupera măcar parțial ce s-a pierdut. Leancă a mai menționat că ”acest mandat a fost elaborat cu concursul partenerilor noștri internaționali pentru că mi-am pus obiectivul să nu mai fie nicio șansă să se facă mișmașuri”. Totuși, el a amintit că deși ”compania Kroll ne poate ajuta, responsabilitatea cea mai mare le revine instituțiilor naționale”.

Despre concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, ex-premierul a declarat că aceasta era o necesitate absolută. Potrivit lui, statul nu a fost capabil nici măcar să valorifice fonduri externe pentru a repara o pistă a aeroportului. Totuși, în ceea ce privește modul și condițiile în care a avut loc concesionarea, Leancă a recunoscut că ”nu a fost cea mai inteligentă decizie” a sa. În același timp, el a refuzat să răspundă dacă au existat presiuni asupra sa ca să concesioneze aeroportul anume rușilor.

Chiar dacă eram învestit, mi-aș fi dat demisia dacă în 2-3 luni nu formam o majoritate pro-europeană

Iurie Leancă a declarat că ”toate trei partide poartă o vină și o vină destul de mare că nu s-a reușit formarea unei coaliții și era foarte posibil”. Potrivit lui, după întâlnirea liderilor PLDM, PDM și PL cu oficialii europeni de la Aeroport, era ”convins că am găsit formula magică”.

Mai mult decât atât, ex-premierul a declarat că a sperat până în ultimul moment ca va fi reales la conducerea Guvernului. ”O săptămână în urmă credeam că mai sunt șanse, destul de iluzorii pentru unii, nu atât de rele pentru mine, să fiu prim-ministru”, a spus Leancă. Întrebat de ce a criticat un Guvern minoritar condus de Chiril Gaburici, dar a fost dispus să conducă el însuși un astfel de Cabinet, Leancă a explicat că a fost mereu pentru ”păstrarea ușilor deschise pentru Partidul Liberal”. Potrivit lui, a oferit garanții că, dacă nu reușește formarea unei majorități pro-europene în 2-3 luni după învestire, și-ar fi dat demisia.

De asemenea, Leancă a declarat că a avut o întâlnire cu Ghimpu și Plahotniuc în care ultimul ar fi oferit garanții asemănătoare. ”Nu înțeleg ce l-a împiedicat pe domnul Ghimpu și colegii lui din PL să nu voteze. Nu cred că a fost cea mai înțeleaptă decizie a lor”, a spus Leancă.

Totodată, el a ținut să precizeze că nu a cerut votul comuniștilor, ci doar al liberalilor, și a descris întâlnirea cu Voronin drept ”nițel teatru”. ”Îmi pare rău că nu am ajuns la socialiști: chiar au unele propuneri interesante, inclusiv în ceea ce privește sistemul financiar-bancar”, a mai adăugat Leancă.

Cât privește componența Guvernului, Leancă a admis că ”nu toți candidații PLDM au fost agreați de mine, dar a fost un compromis”. Întrebat despre candidatura propusă de PDM la Ministerul Economiei – Stephane Bride, cel care a auditat băncile cu probleme BEM, UniBank și Banca Socială, Leancă a negat că i-ar fi fost impusă. ”Asta chiar nu mi-a fost băgat pe gât. CV-ul lui a fost destul de impresionant. Nu am avut motive să spun nu”, a explicat fostul premier.

Potențialul lui Sturza poate fi valorificat

Comentând schimbul recent de complimente cu Ion Sturza, Leancă a spus că prietenia lor nu este una nouă și că au lucrat împreună în anii 1998-1999. El a mai menționat că apreciază activitatea și reformele inițiate de Ion Sturza. ”Consider că dânsul dispune de acest potențial care poate fi într-o zi valorificat pentru societatea moldovenească”, a declarat Leancă.

Întrebat dacă va pleca din PLDM și va forma un nou partid din care ar putea să facă parte și Ion Sturza, fostul premier a refuzat să răspundă, dar a promis că va veni cu un anunț clar săptămâna viitoare.

Nu văd cum Unirea cu România e posibilă, dar sunt pentru integrare

O altă întrebare la care a răspuns Iurie Leancă în cadrul emisiunii a fost despre Unirea cu România. Deși a refuzat să se pronunțe pro sau contra Unirii, motivând că este ceva prea ipotetic și nu vede cum ar putea fi realizată, ex-premierul a amintit că în timpul mandatului său a acționat pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană anume prin România. Potrivit lui, acest lucru s-a realizat la mai multe niveluri – economie, infrastructură, energie, etc., și este ceva benefic și necesar pentru Republica Moldova.

În acest sens, Leancă și-a exprimat gratitudinea față de prim-ministrul român Victor Ponta, subliniind că sprijinul acordat de Ponta Moldovei a fost fără precedent. Anume din acest motiv Leancă spune că l-a susținut pe Victor Ponta în cursa electorală pentru Președinția României. Când moderatorul Val Butnaru a remarcat că Moldova n-a votat cu Ponta, ci cu Iohannis, replica lui Leancă a fost ”Păcat, domnule Butnaru”.

Concluzia lui Leancă: ”Sistemul este putred” și ”Am fost tras în țeapă”

Verdictul lui Iurie Leancă privind situația din țară a fost că ”sistemul este putred”și că Moldova are nevoie de sprijin și motivație din exterior pentru a schimba sistemul, idee pe care a reiterat-o în repetate rânduri.

De asemenea, el a dat asigurări că nu a participat la jocuri ascunse sau murdare, dar a admis că ”a fost tras în țeapă”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.