Donald Trump va jura pe două Biblii la învestirea în funcţie: a sa şi a lui Abraham Lincoln!

Donald Trump va depune jurământul, la învestirea în funcţia de preşedinte al SUA, pe două Biblii : a sa şi cea care a fost folosită de Abraham Lincoln, în urmă cu un secol şi jumătate, relatează AFP.

“Preşedintele-ales este onorat să îşi pună mâna pe Biblii care au o semnificaţie deosebită atât pentru familia sa, cât şi pentru ţară”, a anunţat marţi echipa preşedintelui-ales, precizând că ceremonia va fi oficiată de preşedintele Curţii Supreme, judecătorul John Roberts.

Biblia lui Donald Trump i-a fost oferită acestuia de mama sa, în 1955.

De notat că, în 2013, pentru al doilea său mandat, Barack Obama a jurat de asemenea pe două Biblii: cea folosită de Abraham Lincoln la învestirea sa, în 1861, şi cea a lui Martin Luther King, liderul luptei pentru drepturi civile în anii ’50 şi ’60.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.