Curiozitățile constituției transnistrene

Cu 21 ani în urmă, la unul dintre cele 7 referendumuri nerecunoscute a fost adoptată constituția transnistreană. La 24 decembrie 1995 locuitorii regiunii au fost somați la urne pentru a se expune asupra adoptării unei noi legi supreme.

Acest referendum a fost precedat de un alt eveniment, care a avut loc în același an. La 26 martie 1995, 90% din populația băștinașă au votat pentru „staționarea Armatei a 14-a în Transnistria”.

Peste 250 mii locuitorii au susținut prezența forțelor ruse în spațiul necontrolat de Chișinău. Dacă trecem puțin prin istoricul anului 1995 putem deduce că acest an a fost unul extrem de grav pentru tânăra republică. Tiraspolul, prin politica sa închisă a contribuit la dezvoltarea unei crize sociale și economice intense, populația fiind afectată.

Pe celălalt mal de Nistru, situația era la fel de incertă. Lumea era destul de nemulțumită. Împrejurările sociale, teama de persecuții au fost unele din elementele de bază care au contribuit și contribuie până în prezent populația să susțină inițiativele regimului de facto.

În fine, ce a adus noua constituția narodnică?  

În primul rând, aceasta recunoaște noțiunea de popor transnistrean cu o cultură multinațională. Adică, pe teritoriul din estul Republicii Moldova sunt promovate și recunoscute mai multe culturi, printre care rusă, ucraineană și moldovenească. Transnistria, s-a afirmat de la începuturi ca un teritoriu de propagare a moldovenismului, un termen raliat de comunitatea științifică drept o impunere a URSS pentru a crea două entități și dezbina comunitatea românească din Basarabia.

Chiar dacă, s-a proclamat ca propagatoare a culturii moldovenismului chirilic, Tiraspolul, practic nu a investit nimic în această direcție. Câteva zeci de școli moldovenești, fără manuale, o emisiune TV, o asociație specializată, câteva grădinițe, o facultate, unele studii contestabile, manifestații și doar atât. Oficial, această limbă nu este recunoscută în instituțiile publice. Preponderent se vorbește și scrie rusa. O rusificare a acestui spațiu este evidentă și incontestabilă.

O altă valoare glorificată în regiune, ține de eroizarea evenimentelor istorice cu caracter patriotic. Mesajele eroice ale străbunilor, în special în timpul războiului din 1945 sunt împânzite în regiune. Partea componentă a războiului sovietic, ține de istoria acestei regiuni, după cum o spun manualele locale.

Aceste evenimente cu consecințe grave asupra omenirii sunt redate cu dispreț și ură față de Germania și România, SUA – aliate în cel de-al II război mondial. Așadar, scopul în sine a acestei proclamări nu este altceva decât promovarea mesajelor de ură între popoare, scornirea unor minciuni istorice, glorificarea războiului pe fundalul promovării păcii. Populația de acolo, este forțată să accepte aceste mesaje, pe alocuri exagerate ca urmare a efectelor propagandei. Suntem de părerea că opinii împotriva elementelor sovietice ar putea fi interpretate ca extremis cu consecințe penale.

Constituția recunoaște în preambul, după presupusa identitatea transnistreană, drepturile și libertățile omului, inclusiv dezvoltarea personalității. Transnistria se pretinde a fi una democratică și care respectă valorile internaționale. Cât de recunoscute sunt drepturile și libertățile omului și cât de democratică este Transnistria ne vom referi mai jos.

În articolul 2 se recunoaște superioritatea legii transnistrene. Autoritățile, organele administrative locale, funcționarii publici, asociațiile obștești și cetățenii sunt obligați să o respecte, inclusiv legile transnistrene. Atenție, constituția nu recunoaște superioritatea normelor internaționale, deși mai sus, în preambul această o afirmă. Prin urmare, dacă legile transnistrene sunt contrare tratatelor internaționale, locuitorii și categoriile vizate sunt obligați să respecte constituția nerecunoscută.

În articolul 3, Tiraspolul pretinde la cetățenia sa. O lege cu privire la cetățenie a apărut mai târziu. Astfel, toți locuitorii din regiuni au fost nevoiți să accepte această pseudo cetățenie în relațiile social-economice. Tiraspolul recunoaște dubla cetățenie și drepturi egale ne-cetățenilor. Pașaportul transnistrean nu este recunoscut de comunitatea internațională, însă constituie un adevărat impediment în procesul de documentare a locuitorilor cu acte naționale.

Tiraspolul recunoaște dreptul la proprietate publică, privată și alte forme de proprietate. Terenurile nu pot fi particulare, acestea pot fi arendate de la administrația de facto, inclusiv pe viață. În practică, casa poate aparține persoanei, însă terenul aferent casei nu. Resursele naturale, acvatice, spațiul aerian, pădurile sunt în componența exclusivă a tânărului stat nerecunoscut.

În Transnistria se recunosc cele trei puteri, legislativă (sovietul suprem), executivă (președintele, guvernul, sovietele locale) și judecătorească. Constituția spune că aceste trei puteri sunt independente doar teoretic, pentru că o mare parte din atribuțiile acestor trei puteri se contrapun și intersectează. Mai mult, numirile în funcții sunt efectuate la discreția președintelui și șefului sovietului suprem. Practica concursurilor publice nu există. Instituții de consultanță, inclusiv sectorul asociativ nu este competent în acest domeniu.

Articolul 9 al constituției zice că Transnistria este un stat laic și nici o religie nu poate fi stabilită cu titlu obligatoriu sau de stat. Comunitatea religioasă este separată de stat și este egală în fața legii. Totuși, influența bisericii ortodoxe este evidentă. Cultele religioase din regiune nu se bucură de drepturile oferite, acestea nu-și pot promova valorile, din cauza unor obstacole obiective și subiective. Până în 2015 nu era recunoscut serviciul de alternativă, respectiv persoanele cu convingeri religioase erau silite să

Transnistria recunoaște drepturile și libertățile omului, interzice discriminarea. Însă, nu are o lege anti-discriminare, inclusiv alte zeci de acte prin care drepturile proclamate să fie nu doar garantate, dar și asigurate. Codul penal, al muncii interzic discriminarea, ambele calificând stângaci noțiunea discriminării. Deși, interzic discriminarea, manifestațiile comunității LGBT sunt deocamdată interzise.

Restul minorităților la fel, sunt supuse actelor discriminatorii. Constituția admite ingerințe în drepturile și libertățile locuitorilor în cazul în care aceasta o cere legea, interesele statului, ordinea publică, apărarea moralității, sănătatea populației, drepturile și libertățile altora. Sub pretextul apărării securității și intereselor statului, organele securității regionale, miliția au liber la monitorizarea și sancționarea persoanelor, chiar și pentru simpla critică a liderilor de facto.

Tiraspolul recunoaște dreptul la viață, însă prevede pedeapsa cu moartea. Din 1995 funcționează un moratoriu, însă prevederea respectivă, în pofida modificărilor periodice a legii supreme sunt încă prestabilite și reprezintă o tensiune destul de înaltă pentru locuitori. Cel puțin două pedepse capitale au fost pronunțate, ulterior modificate în detențiune pe viață.

În Transnistria se interzice tortura, însă legea penală nu prevede o asemenea noțiune. Nu există nici un mecanism de monitorizare a spațiilor privative de libertate, decât, parțial a instituției împuternicitului pentru drepturile omului. Relele tratamente în închisori, aresturile arbitrare, procese inechitabile au fost permanent abordare în Studiile și rapoartele internaționale.

Libertatea circulației este garantată. Însă, multitudinea de posturi ale serviciilor de migrație, KGB și militare împiedică circulația liberă a persoanelor, capitalului, mărfurilor și serviciilor. Libertatea de exprimare, la fel e garantată, inclusiv interzisă cenzura, însă, aceste norme sunt deocamdată tabu în regiune. Mai mulți jurnaliști și activiști au fost sancționați pentru opinii contrare pe parcursul celor 20 de ani. Manifestații sunt admise doar patriotice și militare, pe când cele civile sunt limitate.

Aparent, Transnistria poate fi exclamată pentru tentativele de asigurare a drepturilor sociale. Un șir enorm de privilegii, chiar formale, dar sunt prevăzute pentru locuitori. Pensia transnistreană, la fel este puțin mai mare, decât cea moldovenească, reprezentând o momeală pentru locuitorii zonelor limitrofe.

Printre obligații, fiecare (nu doar cetățenii) sunt obligați să servească în armata transnistreană, să achite impozite și taxe, să respecte constituția și legile transnistrene, libertățile și drepturile altor oameni, să respecte mediul înconjurător, cultura și patrimoniul cultural transnistrean.

Moldova.org

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare