Alexandru Vakulovski: Aici nu e RASSM, nici RSSM

Zilele trecute a apărut pe mai multe site-uri o traducere a unei analize a situaţiei din Moldova, de George Friedman, directorul agenţiei americane Stratfor. Mai multe surse găsim pe site-ul Vitaliei Pavlicenco.

Deşi analiza e destul de dură, punctul de vedere şi soluţia date de  George Friedman sunt oneste şi destul de realiste. Iată câteva citate, usturătoare pentru noi: „Problema fundamentală din spatele complexității politice este aceasta: ce este Moldova ? Exista un consens asupra a ceea ce nu este: că nu va fi o provincie a României. Dar Moldova a fost o provincie a României și o republică socialistă sovietică. Dar ce este ea acum ? Ce înseamnă să fii “moldovean” ? Asupra acestei chestiuni nu pot vedea nici un fel de consens. Există națiuni care nu au un stat al lor, cum sunt kurzii. Moldova însă este un stat căruia îi lipsește o națiune. Clădirea unei națiuni în Moldova nu are atât de mult de-a face cu instituțiile cât are a face cu crearea unui consens la nivel de țară despre națiune”;  „Republica Moldova traversează o profundă criză identitară, are un sistem politic extrem de divizat și o economie care nu are, cum se spune, o transparență deplină. De aceea este dificil să o tratezi în termeni geopolitici”; „Am crezut că am găsit o națiune pe hartă dar s-a dovedit că deși trăiesc oameni acolo, ei nu sunt o națiune. Ceea ce părea promițător pe hartă s-a dovedit a fi foarte diferit de realitate.”

Da, pentru orice străin e şocant să nu găsească în R. Moldova o naţiune. Nu că naţiunea n-ar exista, doar că fiind atâta timp sub ocupaţia sovieticilor, nu puteam rămâne fără o serioasă spălare pe creier. O spălare ce constă în primul rând în ştergerea identităţii noastre naţionale.

Totuşi George Friedman vede o soluţie: „Din moment ce nu le împărtășesc destinul, cu siguranță că nu mi se potrivește rolul de sfătuitor al moldovenilor însă având în vedere că oricum nu voi fi ascultat voi face totuși o observație: Moldova a fost cândva parte a României. De asemenea a fost parte și a Uniunii Sovietice. Moldova capătă un sens numai ca parte a ceva mai mare. Uniunea Sovietică a dispărut iar Europa are deja mai multe probleme decât le poate face față nefiind în căutarea altora noi. România însă este tot acolo. Nu este soluția perfectă și cu siguranță nu cea așteptată de mulți dintre moldoveni dar, deși imperfectă, este o soluție.”

Soluţia lui George Friedman mi se pare perfectă. Unirea ar rezolva multe pentru noi, nu doar criza identitară. Trebuie totuşi să-l contrazic pe George Friedman. De fapt e vorba doar de o nuanţare. Atât cei care au prins România Mare (cum am văzut zilele trecute un interviu cu un domn de 85 de ani ce recăpătase cetăţenia română), cât şi cei mai tineri, care n-au apucat marea spălare de creieri sovietică – nu au probleme cu identitatea. Ei sunt români, nu doar se declară.

Cel mai bun exemplu sunt Tinerii Moldovei, o organizaţie ce face azi, de la ora 14.00, marşul Aici NU e Crimeea . Sunt tineri, dar sunt buni. Nu au crize identitare şi înainte să scrie George Friedman ceva despre Moldova – ştiau soluţia. Susţineţi-i, ei sunt viitorul nostru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.